În situațiile de fiecare zi, copilul, ca și adultul, trece printr-o serie de emoții mai mult sau mai puțin intense. Modul în care părintele îl ajută, inițial, să își explice ce simte și, ulterior, să integreze acele trăiri, va deveni modul copilului devenit adult, de a-și regla emoțiile. Fiind un subiect tare important, articolul de față prezintă 5 idei pentru a obține cooperarea copilului.
Imaginează-ți că, venind de la serviciu, ți se spune:
“Acolo se lasă pantofii?”
“Hai, mai repede, ce stai atât în baie? Consumi apa degeaba!”
“Dacă nu vii chiar acum în sufragerie să știi că nu mai vezi niciun film în seara asta!”
“Asta numești tu ordine? Doar ai dosit puțin lucrurile și gata!”
Emoții asociate
Cum te simți citind cele de mai sus? Te simți apreciat(ă)? Ascultat(ă)? Văzut(ă)?
Aș spune că nu.
Și atunci de ce noi, ca părinți, ajungem să le vorbim așa copiilor noștri? Vrem, cu siguranță, ca ei să se simtă apreciați, văzuți, să simtă că ceea ce fac contează, să se simtă validați și iubiți.
Cum am ajuns ca tocmai lor să le vorbim așa?
Știu, crede-mă că știu, sunt gălăgioși, dezordonați, nu ascultă nici când le explici ceva cu blândețe, ajungi să le repeți același lucru de 5000 de ori, nu își țin promisiunile și au cu totul alte priorități față de tine.
Și știu, faci tot posibilul să nu le vorbești așa. Îi iei cu blândețe, explicații, rugăminți. Doar că atunci când vezi că tot nu ascultă, simți că nu ai vreo altă soluție și recurgi tot la clasicele amenințări, constrângeri și pedepse.
Nu am venit acum să îți țin o predică despre ce și cum ar trebui să faci.
Vreau doar să te rog un lucru: atunci când vezi că cel mic e pe punctul de a avea o (nouă) criză, când e nemulțumit și pare că se miorlăie din orice, când e îmbufnat și frustrat, fă o pauză și încearcă să..
Îi arăți că înțelegi prin ce trece
Validându-i emoția, copilul se va simți înțeles și văzut. Asta nu înseamnă că trebuie să cedezi și să îi oferi jucăria pe care o cere, ci doar să îi arăți că vezi ce simte:
“Este frustrant să nu putem cumpăra și o jucărie de fiecare dată când mergem la cumpărături.”
“Ai vrea să nu mai stăm la coadă. Te-ai plictisit.”
Îi îndeplinești dorința în imaginar
“Dac-aș putea, ți-aș cumpăra toate jucăriile din lume!”
“Ah, nu aș lua doar o păpușă cu bluză roz! Ți-aș lua o păpușă cu bluză roz, cu pantofi roz, păr roz și cu palat roz!”
Îi accepți emoțiile
Toate emoțiile sunt valide, ele transmit ceva, ne spun fie că trăim o bucurie sau că suntem nedreptățiți, de exemplu.
Toate emoțiile este bine să fie acceptate, căci așa copilul învață că este la fel de bun, iubitor și inteligent și când este exuberant, și când simte bucurie, dar și atunci când este copleșit de tristețe ori furie.
Și da, asta înseamnă că are tot dreptul să plângă. Ba chiar plânsul îi face bine. Da, poate să plângă chiar și în magazin. De fapt, nu prea contează ce zice lumea și, oricum, nu îi vei putea mulțumi pe toți vreodată.
Emoțiile vin și trec, precum valurile, iar în urma lor noi rămânem tot.. noi.
Îi arăți că nu îi poți accepta comportamentul nedorit
Dacă orice emoție este acceptată și validă, asta nu înseamnă că și orice comportament trebuie acceptat.
Bineînțeles, regulile sunt subiective și depind de fiecare familie în parte. Dar, în general, este normal ca cel mic să înțeleagă că nu este bine să lovești sau să jignești de exemplu.
Cum? Îl poți opri atunci când vrea să arunce cu ceva sau când vrea să lovească. Poți să ieși cu el din cameră (cu calm, dar ferm) atunci când spiritele se încing.
După ce emoțiile vor trece, totul va reveni la starea de calm.
Îl faci să râdă apoi
Râsul detensionează, apropie, face ca tensiunea să dispară. Ce poți face? Îi poți spune:
“Deci vrei un set lego ca să construiești un castel? Ah, dar eu vreau niște brânză ca să mi-o pun pe cap! Vai, nu se pune pe cap? Cred că se pune pe nas!”
Sau:
“E jucăria ta și nu a fratelui tău? Și nu vrei să i-o dai? Ba eu cred că e a mea! Doar a mea! O iau și fug cu ea și o pun in locul unde îmi țin toate comorile! În sertarul cu șosete!” – și fugi cu jucăria, iar cei doi copii se coalizează și fug după tine.
Este, într-adevăr, dificil să validezi emoțiile, să le accepți, să le îndeplinești în imaginar, să pui limite (jucăușe sau nu) atunci când nervii sunt întinși. Nu ai cum să reușești asta de fiecare dată și e normal să fie așa.
Dar vei vedea că, atunci când îți iese, atunci când copilul se simte văzut și acceptat, când emoțiile nu îi sunt minimizate, iar el se simte în siguranță fiindu-i impuse limite sănătoase, totul va merge mai lin, va fi mai mult calm, iar timpul petrecut cu cicăleala, cu nervii și cu țipetele zilnice va fi înlocuit cu ceva mai multă armonie și cooperare.
Pentru alte idei utile în ceea ce privește parentingul, te invit să urmărești pagina Făurim Oameni.
Lasă un răspuns