Ieri am fost cu micuţul nostru de doi ani şi jumătate la doctor, pentru o ecografie pe cord. A fost prima oară (şi credem că şi ultima oară – din fericire) când a trecut prin experienţa asta şi, deşi noi ca părinţi ne-am stresat şi ne-am îngrijorat cu privire la cum va decurge consultaţia, totul a mers minunat! Copilul a stat în braţele mele, liniştit, l-am ţinut de mânuţă şi am discutat despre ce face doamna doctor, despre ce se vede pe ecran şi despre ecograf (cât am putut şi eu, căci nu cunosc aparatul). După consultaţie, atât doctoriţa, cât şi asistenta l-au lăudat pentru că a fost cuminte. Le-am explicat că a stat liniştit (nu cuminte) deoarece l-am pregătit în prealabil.
Ce am făcut ?
Cu o lună înainte am început să îi spunem că vom merge la doctor, că va fi altă doamnă doctor decât cea cu care este el obişnuit, şi că, de această dată vom face o ecografie. I-am explicat că ecograful este un aparat care îi ajută pe oameni să vadă ce este înăuntrul lor, că se pune un gel rece pe piele şi apoi, cu ajutorul unui fel de microfon (văzuse înainte microfon la căşti) care este pus pe piele se poate vedea înăuntru. Am fost entuziasmaţi, i-am explicat că poate să vadă şi el pe ecran totul.
La această vârstă am considerat că pregătirea nu ar trebui începută mai devreme, întrucât îşi pierdea interesul. Pentru noi a fost îndeajuns o lună. Depinde mereu de copil şi de vârsta sa.
În plus, i-am arătat în cartea cu meserii doctorii. Am avut noroc: era şi acolo un ecograf desenat şi i-am explicat ce arătau acolo, căci era o gravidă căreia i se făcea o ecografie. I-am povestit despre când era el bebe în burta mea şi cum îl vedeam din când în când atunci când făceam ecografie. Am încercat să îi şi arăt ecografiile (pozele), dar nu l-am prins într-un moment receptiv şi nu am insistat.
Ce ne-a mai ajutat a fost exemplificarea: am luat un deodorant roll-on gol, l-am spălat şi umplut cu apă, l-am lăsat în frigider o perioadă ca să se răcească şi apoi i-am spus că ăsta este ecograful şi ne poate face el nouă ecografii. I-am oferit control şi autonomie în acest joc, el a decis cui îi face ecografia şi unde (ne-a făcut în general la picioare şi la mâini). Apoi, a vrut să îşi facă şi lui. A înţeles senzaţia şi după ce am golit toată apa din deodorant (da, a curs apă peste tot în numele ştiinţei), a vrut să ne mai jucăm. Scăparea noastră în acel moment a fost că i-am explicat că după ce mai punem apă în el, trebuie să îl punem în frigider pentru a se răci şi aşa am reuşit să nu inundăm toată casa.
În ziua în care ne-am dus la doctor i-am spus de mai multe ori unde vom merge, ce vom face şi i-am povestit iar cum va fi.
Era atât de curios de a vedea ecograful încât în sala de aşteptare ne tot întreba când putem intra, că el vrea să intrăm.
Când am intrat în cabinet a fost reticent şi a zis că nu vrea să îl dezbrac. În puţinul timp pe care l-am avut înainte de a începe am mers cu el în braţe până la aparat şi i l-am arătat. I-am spus unde este gelul, unde este „microfonul” şi pe care ecran va vedea totul. Mi-am dorit să îl familiarizez (pe cât posibil) cu mediul şi cu aparatura, căci era temător şi îl simţeam că vrea să dea înapoi. L-am asigurat că stau cu el şi doamna doctor a încuviinţat că îl pot ţine în braţe pe parcursul consultului. Asta a ajutat mult. M-a lăsat să îl dezbrac, ne-am aşezat şi l-am ţinut tot timpul de mânuţe. Înainte ca doamna doctor să îi pună gelul pe piele i-am reamintit că gelul este rece. Nu era. Se pare că pentru copii îl încălzesc puţin. Piciul a fost tare încântat de această surpriză plăcută, căci şi după ce am ajuns acasă mi-a mai spus cu încântare că gelul nu era rece! Pe parcursul procedurii am discutat despre ce se întâmplă, despre ce vedem pe ecran, despre aparat şi despre doctori. L-am simţit tensionat la un moment dat şi l-am întrebat dacă îl deranjează că doamna doctor apasă puţin mai tare. Mi-a răspuns că da. I-am spus că îl înţeleg, că e puţin deranjant, dar că are nevoie să facă asta pentru ca să vadă mai bine. A înţeles şi a acceptat. A fost foarte atent pe tot parcursul procedurii şi la sfârşit ar fi vrut să vedem mai îndeaproape aparatul. I-am explicat că nu avem voie, dar l-am apropiat că să îl vadă mai bine.
Totul a decurs neaşteptat de bine şi copilul este sănătos!
Dar de ce le e copiilor frică de a merge la doctor? La această vârstă ar putea fi unul din următoarele motive:
– Teama că o să îi doară, mai ales dacă au făcut recent un vaccin
– Simţind neliniştea părinţilor, devin şi ei temători
– Teama de necunoscut
Ce puteţi face pentru a face vizita la doctor mai plăcută sau mai puţin stresantă?
- Discutaţi cu copilul în prealabil şi pregătiţi-l pentru ce va urma. Daţi-i cât de multe detalii puteţi. În acest fel, teama de necunoscut se va mai estompa.
- Citiţi-i copilului cărţi despre vizite la doctor, despre instrumente, despre ce se întâmplă în corpul lui. Ajută enorm!
- Jucaţi-vă. Lăsaţi-l pe el să fie doctorul şi încurajaţi-l să vă trateze sau să îşi trateze jucăriile (noi i-am îndopat pe Bebe şi pe Martinel cu medicamente, au avut o perioadă când au fost foarte bolnavi amândoi şi vomitau – asta în urma unui episod destul de urât de enterocolită la copil). Daţi-i control şi intraţi în joc. Dacă puteţi, daţi-i acces (sub supraveghere) la sticluţe (ermetic închise sau golite) de medicamente şi la instrumentar medical: stetoscop, otoscop, ciocănel, termometru. Noi avem unele de jucărie care ne-au ajutat mult.
- Nu minţiţi copilul. Dacă o să experimenteze durere pe timpul controlului, spuneţi-i. Este bine să fiţi sinceri cu cei mici, astfel încât să îşi păstreze încrederea în voi şi în ceea ce le spuneţi. Nu pot afirma că micuţul nostru nu a plâns atunci când i-am făcut vaccinul la un an şi 10 luni. Dar a fost pregătit, a ştiut ce se va întâmpla şi, în urma vaccinului ne-a spus că nu l-a durut tare.
- Încercaţi, pe cât posibil, să mergeţi cu copilul la doctori care ştiţi că vor fi răbdători şi înţelegători. Care sunt dispuşi să se şi joace, să îşi împrumute stetoscopul, să aştepte până când copilul se simte mai în largul lui. Două minute de acomodare în cabinet pot economisi 10 minute ulterioare de refuz şi plâns.
- Explicaţi-i copilului la ce folosesc instrumentele din cabinet. Pe cât posibil, arătaţi-i-le şi spuneţi-i ce face doctorul cu ele. Dacă poate pune şi mâna pe unele din ele, e minunat. Atunci când pediatra fiului meu l-a lăsat să se uite cu otoscopul în urechea mea s-a petrecut ceva magic. Avea privirea unui copil care simte că face ceva important, care îşi doreşte să fie şi el doctor. Nu i-a mai fost teamă şi a putut fi consultat în voie.
- Explicaţi-i senzaţiile pe care le poate experimenta. Dacă atunci când i se ia sânge va simţi o înţepătura, dacă gelul de la ecograf va fi rece (sau cald!), dacă garoul va strânge puţin.
- Pe cât posibil, rămâneţi alături de copil pe parcursul examinării. Este important să vă aibă acolo, să ştie că îl protejaţi, că e în siguranţă. Dacă se poate, ţineţi-l în braţe. În acest fel, cel mic va suporta mult mai uşor procedura.
- Dacă copilul plânge, spuneţi-i că e normal să plângă, căci îl doare sau îi este frică. Nu-i spuneţi că e mare şi nu ar trebui să plângă. Arătaţi-i că îi sunteţi alături şi că îi înţelegeţi şi respectaţi sentimentele şi trăirile.
- Încercaţi să faceţi programarea astfel încât celui mic să nu îi fie foame sau somn la acea oră. Nu este mereu posibil să faceţi asta, dar e bine să încercaţi, deoarece dacă e hrănit şi odihnit, atunci va accepta mai uşor totul şi va coopera mai bine pe parcursul consultaţiei.
Încercaţi să puneţi în aplicare cele de mai sus şi veţi vedea că lucrurile vor decurge mai uşor şi cu mai puţin stres. Multă sănătate va doresc!