Văicăreala, miorlăiala și tânguiala – răsfăț, moft sau formă de comunicare?

Unul din lucrurile care mă face să îmi pierd răbdarea este văicăreala. În acel moment – deși am explicat, deși am încercat să mă joc, deși am avut răbdare – când copilul nu cooperează și, în plus, scoate niște sunete de zici că i s-au înecat toate corăbiile, îmi vine să las totul baltă și să îmi pun un pahar cu vin, chiar dacă poate e ora 7 dimineața.

Am încercat chiar și să îl imit: m-am trântit pe jos și am început să mă preling miorlăindu-mă. Recunosc, am simțit că eliberez din propria-mi nervozitate în felul ăsta. În plus, l-am distrat pe cinste. A prins vlagă și a început să țopăie ca un iepuraș, uitând de supărarea ce îl acaparase cu câteva minute înainte. Ba mi-a spus chiar că își dă seama cât de neplăcut e. A funcționat deci în vreun fel faptul că l-am imitat? Nu. A reînceput să se vaite zece minute mai târziu.

Se pare că ar trebui să ne bucurăm când copiii sunt miorlăiți. Este un semn al faptului că au crescut și sunt mai maturi. Au depășit vârsta plânsului, se controlează mai bine, dar cortexul prefrontal nu este încă dezvoltat îndeajuns încât să își poată verbaliza frustrările pe deplin. Ca să fiu sinceră, cunosc și adulți care se plâng în mod constant, așa că la copii această manifestare este cu atât mai mult de înțeles.

Văicăreala este, așadar, o formă mai avansată a plânsului unui bebeluș. Este, deci, normal să ne deranjeze, căci este menită să atragă atenția adultului. Este tot un semnal de alarmă. Ba, mai mult, este, tot la fel ca plânsul unui bebe, o formă de comunicare (am scris despre asta aici).

Și, totuși, ce putem face? Ei bine, putem vedea dacă există un tipar: apare văicăreala atunci când copilului îi este foame sau când e obosit? Poate se miorlăie atunci când părintele nu este disponibil – vorbește la telefon sau este ocupat cu altceva? Apare în zilele încărcate?

De îndată ce vom observa tiparul, vom putea să facem ceva înainte ca văicăreala să apară.

Și, dacă totuși copilul începe să se miorlăie, cel mai eficient este să respirăm adânc, să ne amintim că comportamentul său este tot o formă de comunicare și să îi arătăm cât de multă empatie putem în timp ce încercăm să rezolvăm problema (poate are nevoie să se liniștească, să îi acordăm atenție, să mănânce sau să doarmă).

O soluție frumoasă vine de la Dr. Laura Markham, care ne sugerează să încercăm să îmbrățișăm copilul atunci când se miorlăie. Îi acordăm astfel atenție, iubire și îi împărtășim calmul nostru. Găsiți articolul aici. 

Iar pentru ca tu, părinte, să îți păstrezi calmul, este suficient să îți amintești că cel mic nu se comportă așa pentru a te enerva, ci se simte copleșit și are nevoie de ajutorul tău. Ca întotdeauna, iubirea este soluția.

Dacă doriți să citiți povești pentru copii, sugestii de jocuri sau articole de parenting necondiționat, cu empatie și cu limite puse cu blândețe, vă invit să urmăriți pagina de facebook Făurim Oameni .(Like, Follow – see first – ca să vă și apară în news feed). Mulțumesc!