A ajuns la vârsta de doi ani şi, dintr-odată aproape, copilul care coopera s-a transformat şi a început să refuze orice : să iasă afară, să mănânce unele feluri de mâncare, să se îmbrace, să se dezbrace, să se spele.. şi tot aşa. Totul devine o corvoadă şi ne e greu să ne păstrăm calmul şi să încercăm să facem şi activităţi frumoase cu cel mic atâta timp cât el abia acceptă să facă lucrurile elementare pe care le cerem.
Este normal totuşi să facă asta şi, oricât de ciudat ar suna, trebuie să ne bucurăm. Copilul tocmai a intrat într-o nouă etapă: cea în care începe să îşi exercite voinţa, începe să se simtă independent.
De ce spun copiii NU?
Refuzul nu este o formă de sfidare, ci un mod prin care copilul își exprimă dorința de independență.
Așadar – ce ne spune nouă, ca părinţi, acest NU răspicat ? Nu ne spune că cel mic vrea să ne enerveze, nu ne spune că e răsfăţat. Ne spune că vrea să se afirme, vrea să aibă un cuvânt de spus (şi cel mai puternic pe care îl poate spune este NU!), vrea să ne arate că este independent, că are o părere.
Nevoia de autonomie (una dintre cele trei nevoi primare, pe lângă competenţă şi relaţionare în concordanţă cu Prof. Deci şi Ryan) începe să se manifeste din ce în ce mai mult. Cu toţii avem nevoie să ne simţim autonomi, să ştim că am făcut cum am vrut, ce am vrut, singuri. Şi cei mici simt acest lucru. Este greu să ţi se spună întreaga zi ce trebuie să faci, cum să faci şi să fii dojenit dacă nu faci exact ce ţi s-a spus şi la timp. Este greu să fii în mijlocul unui joc şi să ţi se spună : acum ne oprim şi mergi la culcare! Este greu să ţi se spună: azi te îmbraci aşa, deşi ai alte haine preferate.
Atunci când copilul spune NU, mesajul real poate fi:
- „Vreau să fac singur!”
- „Vreau să am opțiuni!”
- „Vreau să fiu independent!”
- „Vreau să decid pentru mine!”
Cum gestionăm refuzul copiilor?
1. Oferirea de opțiuni
Nu putem permite copilului să decidă tot, dar putem oferi alegeri limitate.
Cei mici, la fel ca şi noi, au nevoie de autonomie, au nevoie de opţiuni, au nevoie de puterea deciziei. Bineînţeles, nu pot ei să decidă să se culce la miezul nopţii, asta nu le-ar face bine. Dar pot decide dacă îşi doresc o pijama sau alta, dacă vor să mănânce un fel sau altul de mâncare.
2. Validarea emoțiilor
Copiii au nevoie să știe că sunt înseleși. O reacție potrivită ar putea fi: „Înțeleg că vrei să mai stai în baie, își place să te joci cu apa, iar acum este timpul să ne pregătim de culcare.”
Cum le putem vorbi în astfel de cazuri ? Le putem spune : « Te înţeleg că nu vrei să te îmbraci cu aceste pijamale. Le vrei pe celelalte ? » sau : « Ştiu, ai dori să mai stai să faci baie încă mult, mult timp, chiar până dimineaţă ! » (în acest caz e posibil să fiţi surprinşi că vi se va răspunde prin : « Daaaa, toaaată noapteaaaa ! ») continuând cu : « dar draga mea, te aşteaptă cărţile. Hai să ieşim din baie şi îmi spui din ce carte ai vrea să citim ».
Cel mic are nevoie să i se oglindească sentimentele, să vadă că îl înţelegeţi şi, în acelaşi timp, să simtă că are ceva control asupra vieţii sale şi asupra a ceea ce se întâmplă cu el.
3. Folosirea jocului
O altă modalitate prin care îi puteţi hrăni celui mic nevoia de autonomie este printr-un joc în care el încalcă regulile : în timp ce vă jucaţi cu mingea (de exemplu), îi puteţi spune, făcându-i cu ochiul, că nu are voie în nici un caz să dea cu mingea în tufiş. Cel mic va înţelege că este o joacă şi va face exact acest lucru. În acel moment puteţi începe să va văicăriţi şi să îl rugaţi să nu o mai facă, în timp ce continuaţi jocul. Cel mic va « încălca » regula atâta timp cât are nevoie că să se simtă puternic, în control.
4. Conectarea prin apropiere fizică
Uneori copiii spun NU încontinuu deoarece se deconectează de noi, sau pentru că au avut o zi grea şi nu ştiu cum să ne-o spună. Este bine atunci să ne apropiem, să petrecem timp special cu ei, să jucăm jocuri în care să ne apropiem fizic, să le oglindim sentimentele. Încet-încet, vor reveni la sentimente mai bune.
5. Identificarea nevoilor primare
Alteori copiii spun NU atunci când îi doare ceva (de obicei sunt dureri dentare), când le e foame, sau când le e somn. De îndată ce nevoia primară a fost satisfăcută, temperamentul negativ dispare.
Concluzie
Refuzul nu înseamnă NU, refuzul înseamnă : vreau să am control, vreau să fac singur, vreau să decid eu, vreau să îmi fii alături (mai ales acum, când sunt dificil), îmi este foame, somn, sete sau mă doare ceva.
Este greu să înţelegem asta şi să trecem peste sentimentele negative pe care un refuz le trezeşte. Dar atunci când o facem şi vedem ce schimbare aduce răspunsul nostru la refuzul lor, vom începe să ne comportăm şi noi diferit şi NU-urile vor fi din ce în ce mai uşor de gestionat.
Pentru mai multe informații despre cum comunică copiii, citește și:
Poți afla și cum poți trece peste refuzul copiilor aici (resursă externă) – 12 feluri în care să treci peste refuzul copiilor