Specialiştii definesc colicii prin “regula lui 3″: un sugar sănătos care plânge mai mult de 3 ore pe zi, mai mult de 3 zile pe săptămână şi mai mult de 3 săptămâni.
Se discută mult despre cauza colicilor, dar, din păcate, nimeni nu a reuşit să găsească un remediu până acum. Ceea ce trebuie verificat întâi de toate este dacă copilul a mâncat, dacă a eructat, dacă este schimbat şi dacă nu îi este cumva prea cald sau prea frig. După ce toate aceste surse de disconfort au fost îndepărtate şi cel mic plânge în continuare, puteţi spune că este vorba de colici.
Sunt multe discuţii pe această temă şi orice proaspăt părinte simte că cedează chiar după prima noapte nedormită când bebeluşul a plâns neconsolat ore întregi. Unii spun că dacă mama care alăptează renunţă să mai mănânce lactate, atunci bebeluşul nu va mai avea colici. Alţii recomandă probiotice sau diferite picături care să uşureze procesul de digestie şi de eliminare a gazelor. Nu neg, pe termen scurt, chiar ajută. Dar după ce sugarul doarme o oră sau două şi apoi o luaţi de la capăt, îţi dai seama că nu asta este soluţia – cel puţin nu pe termen lung – căci colicii pot ţine până la trei luni.
Trebuie să mai aveţi în vedere şi faptul că micuţul tocmai a trecut printr-o experienţă foarte dificilă. Naşterea, indiferent de natura ei, înseamnă trecerea de la un mediu cald, plăcut, liniştit, singurul pe care îl cunoştea şi în care se simţea în siguranţă, la un mediu necunoscut, cu foarte multă lumină (spre deosebire de semi-întunericul din uter), cu zgomote necunoscute, prea rece sau prea cald uneori. Sunt convinsă că şi noi, adulţi fiind, dacă am fi smulşi într-o zi din mediul nostru familiar şi duşi în cu totul altă lume în care tot ceea ce e în jur ar fi diferit şi necunoscut, am plânge chiar mai mult de 3 ore pe zi, mai mult de 3 zile pe săptămână, mai mult de 3 săptămâni. Este normal, chiar şi pentru un nou născut, să simtă şi să îşi exprime prin plâns frustrarea, stresul, frica. Aletha Solter chiar spune că este bine să îi lăsăm pe cei mici să plângă (fiindu-le alături, ţinându-i în braţe, arătându-le că îi înţelegem) pentru a elimina din stresul acumulat.
Ceea ce este interesant legat de acest subiect este că în ţările sau în zonele în care copiii sunt purtaţi foarte mult noţiunea de colici este inexistentă. La fel ca mulţi alţi părinţi, şi noi am încercat diferite picături, masaj, eructat cât se poate de des şi am observat că singurul lucru care îl liniştea era să doarmă pe noi, la noi în braţe. Aşadar, singurele sfaturi pe care le-aş da unor proaspeţi părinţi ar fi:
- Ţineţi-l pe cel mic în braţe şi purtaţi-l (într-un sistem ergonomic) cât de mult puteţi. El vă va simţi aproape, vă va recunoaşte mirosul, glasul, respiraţia. Este o parte din voi care tânjeşte după apropierea pierdută. Oferiţi-i-o şi oferiţi-vă în acelaşi timp linişte, apropiere, dragoste. Nimic nu se compară cu mirosul unui nou născut în braţele voastre. Veţi putea în acest fel să vă faceţi şi din treburile casnice (pe cât posibil) şi, atunci când vă doarme în braţe sau alături de voi, puteţi să vă şi odihniţi!
- Apelaţi la zgomotul alb. Acest tip de zgomot (care seamănă cu cel al ploii) seamănă foarte mult cu zgomotul pe care îl aude cel mic în burta mamei. În special în primele săptămâni şi luni după naştere, acest zgomot îl linişteşte pe cel mic, aducându-i aminte de mediul familiar şi plăcut din uter.
- Înfăşaţi-l pe cel mic. Dacă temperatura exterioară vă permite, şi această soluţie vă poate ajuta (împreună cu celelalte) pentru a reduce din stresul resimţit de nou-născut. Întrucât el era obişnuit din uter să fie constrâns, mediul exterior foarte liber îl sperie. De aceea înfăşatul este o soluţie foarte practică pentru nou-născuţi pentru a-i ajuta să doarmă bine şi să se liniştească. Trebuie avut grijă, însă, la şolduri, să nu le strângeţi puternic. Aveţi grijă, căci există şi copii cărora nu le place să fie înfăşaţi. În acest caz, nu insistaţi.
- Folosiţi o pernuţă cu sâmburi de cireşe sau gel (preferabil sâmburi) care, încălzită uşor, poate fi pusă pe burtica celui mic. Această metodă îi uşurează crampele şi îl face să se simtă mai bine.
- Legănaţi-l pe cel mic. Folosind tot o amintire din vremea petrecută în burta mamei, legănatul poate fi foarte eficient deoarece micuţul este obişnuit cu mişcarea mamei, mersul ei. Noi am folosit cu succes un balansoar. Nu ştiu dacă aş fi putut să mă legăn atât, eu, singură, dar cu el am avut parte chiar de momente plăcute. Cel mic dormea cu orele la mine în braţe în balansoar uneori.
- Şi la final, dar nu cel din urmă: alăptatul. Alăptatul oferă atât hrană, cât şi apropiere, aduce linişte şi dragoste, atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Bucuraţi-vă de aceste momente şi dacă ceva nu este în regulă, apelaţi cu încredere la un consultant în alăptare!
Mereu începutul e greu, primii paşi într-o nouă etapă aduc cu ei multe dificultăţi. Primele săptămâni acasă cu un nou născut pot fi extenuante. Ţineţi minte, totuşi, că va trece. Vor rămâne amintirile legate de voi dormind împreună oriunde prin casă, pe perne, în pat, pe canapea. Amintirile cu cel mic dormind ca un înger, mirosind tot a lapte. Amintirile unei mânuţe mici care se agaţă cu încredere de degetul vostru.