Povestea emotiilor

A fost odată, nu foarte demult, un băiețel. Era un băiețel care din prima zi a vieții aflase că este înconjurat de iubire. Ca orice copil, în fiecare zi, el descoperea câte puțin din lumea care-l înconjoară. În același timp, în fiecare zi el descoperea din emoțiile din interiorul sufletului său frumos.

Într-una din zile, în timp ce se juca construind ceva nou cu jucăriile lui, a venit la el prietena lui cea mai bună. Încântarea lui a fost foarte mare. Deoadata a simțit nevoia să țopăie și să se învârtă peste tot. Sărea pe pat, sărea pe canapea, ba chiar se sui și sări și din patul părinților.

Apoi se întrebă de ce se simte așa. Trecu pe lângă oglindă și observă că acum avea două cornițe mici și o barbă. Era un mic ieduț. Probabil că de asta îmi vine să sar. Pentru că acum eu sunt un ieduț. Îmi place să fiu un neastâmpărat. Ieduții sunt foarte frumoși și veseli. Ei țopăie mereu când sunt bucuroși.

Acum o să redevin eu, dar a fost foarte bine să îți poți manifesta bucuria, ca un ieduț.

În altă zi, în timp ce se juca, își dădu seama că el nu mai vrea să facă nimic. Și oricât ar fi încercat părinții lui să găsească un joc frumos împreună cu el, el nu își dorea. Simțea furnicături în stomac. Își dorea ca lucrurile să se întâmple altfel.

Oare m-am tranformat în alt animal? se întrebă băiețelul. Oare ce animal este așa încăpățânat și nu își dorește să facă nimic din ceea ce este rugat? Voi merge să verific. Sigur oglinda mea magică îmi va zice ce sunt eu acum când îmi este foame și spun Nu! la orice propunere.

Avea două urechi lungi și ascuțite și o codiță lungă, lungă și drăgălașă. Era un măgăruș. Deci atunci când îmi este foame și devin încăpățânat semăn cu un măgăruș. Foarte interesant își zise băiețelul și începu să mănânce dintr-o brioșă pregătită de mama lui.

Și pe măsură ce foamea i se potolea, parcă și încăpățânarea dispărea ușor, ușor. Dar iată și urechile și codiță se micșorează. Redevin eu. Mă bucur că și atunci când sunt încăpățânat părinții mei mă iubesc la fel de mult.

Nu cu mult timp după aceea, în timp ce era în parc cu părinții lui, și își bălăcea picioarele într-o baltă, văzu un câine mare. Ce animal frumos! Dar pare foarte fioros! Oare o să mă muște? Oare fiind atât de mare o să mă trântească? Oare vrea să mă alerge?

Uitându-se în baltă văzu că acest nou sentiment, frica, îl transformase într-un animăluț mic cu codiță pufoasă și urechi lungi. Deci teama te face să te transformi într-un iepure? Interesant acest sentiment : frica! Apoi băiețelul își aduse aminte că de mâini îl țineau mama și tata și brusc iepurașul dispăru.

– Frica e normală îi spuse mama lui, sărutându-l pe frunte. Dar trebuie să știi că ne vei avea mereu alături. Asta îl liniști și mai mult.

Întors acasă, se simțea foarte curajos și foarte mândru. Avea atâta curaj încât se putea pune cu oricine. Ca să își încerce forțele îl lovi cu putere pe tatăl sau. Tatăl îl lua în brațe și îi explică că nu este bine să lovești pe altcineva.

Sunt convins că tata nu știe că acum eu m-am transformat în alt animăluț! își zise băiețelul. Oglinda magică îi arată imediat ce animal este curajos și plin de forță, dar care uneori face gesturi care îi rănesc pe ceilalți.

Era un leu fioros! Interesant! își zise băiețelul, din nou. Deci când te simți plin de forță și vrei să le arăți tuturor cât ești de forțos, poți face și rău. Ar fi bine să nu devin foarte des un leu fioros. Ar fi bine să fiu un leu curajos, dar blând. Apoi își lua tatăl în brațe și îl strânse tare la piept.

Și a venit și momentul băiței. Băiețelul iubea băița. Uneori nu îi plăcea să se spele pe cap deoarece îi intra apă în ochi. Dar era foarte fericit că poate să se balaceasca și să împrăștie apă peste tot.

Oare când sunt așa fericit și gălăgios mă transform în vreun animal? se întrebă băiețelul. Și apoi se uită în apă. Era un delfin. Da, îi plăcea să fie un delfin. Delfinii sunt foarte jucăuși. Și zburdă tot timpul. E bine că atunci când ești delfin te descarci prin joc.

Poate ar fi bine să fac mai puțină apă în jur? se gândi băiețelul și se opri din stropit. Acum nu mai era delfin. Era doar un băiețel frumos care știa să-și manifeste fericirea prin joc.

Și după această baie minunată îl apucă somnul. Înainte de culcare băiețelul se gândi: Oare atunci când îmi este somn mă transform în vreun animal? O rugă pe mama lui să-i aducă oglinda lui fermecată care îi arată ce animăluț devenise. Ei bine, nu era nici un animal.

Era doar un băiat brunet, foarte fericit, conștient de toată iubirea cu care este înconjurat și conștient de toate sentimentele pe care le poate experimenta.

Și așa adormi cu gândul la cât de frumos este să fii copil.