Cred că cel mai important lucru este și de această dată puterea exemplului personal al părintelui. Cum poate învăța un copil să relaționeze sănătos cu un părinte care citește notificările pe facebook, în timp ce copilul îi povestește cum a fost ziua sa? Din nou, cea mai bună formă de educație este prin puterea exemplului personal.
„De ce îți place jocul acesta?”, a fost întrebarea pe care i-am adresat-o nepoatei mele atunci când juca obsesiv IMVU, un joc despre care știu doar că reprezintă o realitate virtuală în care fiecare are un avatar. Eram sincer curioasă de răspunsul pe care mi-l va da. Deloc surprinzător răspunsul a venit mai mult ca un strigăt de ajutor. „Îmi place pentru că acolo pot face ce vreau eu, pot fi cine vreau eu”, mi-a spus ea. Atunci am înțeles, am înțeles într-adevăr de ce se juca. Se petrecuseră multe schimbări în viața sa, schimbări care nu-i aduceau deloc bucurie și asupra cărora ea nu avea controlul. Un copil de 10 ani se poate pierde ușor într-o astfel de lume virtuală, care-i dă iluzia unei vieți ideale și care constituie un loc de evadare, unde poate fugi de provocările vieții reale.
Discuția de mai sus se petrecea în urmă cu mai multe luni. Săptămâna trecută am stabilit că-și va petrece doar o oră în fiecare zi pe laptop. Cu multe proteste ce-i drept, dar am reușit să tragem la pace. Ceea ce am încercat să fac este să o ajut să se conecteze cu mine, prin timp special petrecut împreună, care să-i umple rezervorul emoțional. Am ajutat-o să aducă în viața sa reală acele lucruri care-i plăceau în viața virtuală și să găsească mencanisme de a face față provocărilor pe care le întâmpina, mecanisme sănătoase care o vor ajuta și mai târziu, atunci când poate la 20 de ani va avea o provocare și va alege să se confrunte cu realitatea și nu să fugă de aceasta căutând scăparea în obiceiuri nesănătoase.
Acesta este doar un exemplu, însă fiecare situație și fiecare motivație este diferită. De aceea întrebarea „de ce îți place jocul acesta?”, poate oferi multe răspunsuri nebănuite.
O alternativă bună este întotdeauna o activitate care-i place copilului, poate un sport, un atelier, sau orice alt lucru care să-l țină departe de tehnologie și implicat în ceva ce-i face plăcere și care-l și ajută să deprindă anumite abilități ce-i vor folosi în viitor.
Pentru copiii mai mici este utilă o abordarea prin joc, pentru că, așa cum am spus și mai sus, ei înțeleg mai ușor acest limbaj.
Tot împreună cu Nicolas (4 ani) am dat naștere unui joc menit să-l ajute să se deconecteze de la tehnologie și să se conecteze cu mine. Într-una din zile, Nicolas, nu știu cum a reușit să pună mâna pe un telefon și era extrem de încântat să se joace cu el. Ce puteam face în acel moment ? Era foarte simplu să-i iau telefonul și să-i spun că este mic, că nu are voie și să închei discuția în clipa aceea. În schimb, am preferat să mă joc un joculeț cu el în care eu eram o vrăjitoare care încerca să-l vrăjească să nu se mai joace pe telefon. Am luat o carte din bibliotecă și am pretins că este cartea mea de vrăji și uite așa am început să-l farmec. „Ridică o mână, pune-ți piciorul drept sus, stai pe burtă în pat și prefă-te că ești pește…” și multe alte vrăji am mai născocit. Ghici ce s-a întâmplat ? Exact! Nicolas a uitat complet de telefon și voia să găsim vrăji care mai de care mai năstrușnice pe care să i le aplic, dar și el să fie un soi de vrăjitor învățăcel.
Dacă pentru copiii mai mari este eficientă impunerea unor limite, pentru cei mai mici este mult mai util un astfel de joc.
Totodată, tehnologia, sau mai bine zis privara de tehnologie nu trebuie folosită ca mijloc de pedeapsă. Este la îndemână și de multe ori este singurul lucru care-l face pe copil să respecte cerințele părintelui, însă ar trebui să ridice mari semnale de alarmă dacă un copil se comportă frumos doar din teama de a i se lua tableta, sau pentru a fi lăsat o oră în plus la televizor.
Cât de ușor poate fi manipulat un copil prin tehnologie? Cât de sensibil este el la lipsa acesteia?
De fapt, prin pedeapsă, gadget-urile sunt înzestrate cu foarte multă putere de manipulare și de educare. Dacă singurul mod în care copilul poate fi determinat să respecte cerințele este prin privarea de tehnologie, atunci ar putea fi vorba de o dependență foarte accentuată. Ceea ce vreau să spun în plus este că între „ți-ai lovit fratele” și „îți iau tableta” nu este nicio legătură, iar mesajul perceput de copil este „îți iau ce-ți place pentru că nu ești cuminte, dacă ești cuminte primești”.
Deconectarea de la tehnologie nu trebuie privită ca o formă de pedeapsă, ci ca o etapă de recreere periodică. Tot Augusto Cury propune proiectul educării emoționale (PEE), care constă în a-l ajuta pe copil să se deconecteze de la tehnologie timp de o săptămână, o dată pe lună sau o dată la două luni. Săptămână în care copilul împreună cu părinții sau cu cei ce-l au în grijă, realizează activități diverse, care nu implică gadget-uri.
Tehnologia trebuie privită ca un instrument și nu ca un mod de viață. Est utilă și are beneficiile sale, în special pentru că avem acces la o cantitate foarte mare de informații. Însă, copiii trebuie să învețe să aleagă modul în care o folosesc. O pot folosi inteligent, sau o pot folosi dependent. Aceste decizii și stilul de viață se învață.
Propunerea mea este să-i îndrumăm până în momentul în care ei pot alege conștient și nu dependent, pentru ei înșiși.