Lista noastră de cărți pentru copii – Gaudeamus 2018

Nadia, la un an și trei luni, are momente când umblă prin casă cu un card (orice card, chitanță sau carte de vizită) în mână, mergând legănat, cu mâna în care are cardul întinsă, spunând “piii, piii!” – adică “piu”, precum face cardul când se duc banii. Un fel de “luați-mi banii, am destui!”.

Destui sau nu, anul acesta tot am cumpărat (online) o groază de cărți cu ocazia Târgului de carte Gaudeamus, întrucât nu avem cum să ajungem fizic la târg și să ne bucurăm de experiență cu cei doi copii din dotare.

Am făcut așadar o listă cu ce am cumpărat noi și cu ce am înțeles că mai puteți găsi la târg, în materie de cărți pentru copii.

De la Editura Frontiera noi am cumpărat:

Cand tuna a tort

Când tună a tort de P. Polacco

“Leacul pentru frica de tunete și fulgere este un tort special, pregătit cu sufletul la gură, în ritmul furtunii. La sfârșitul jocului, nepoțica descoperă că este o fetiță curajoasă, iar pe masa din bucătărie miroase cel mai îmbietor tort de leac. Povestea are și rețetă, cu toate ingredientele trebuincioase.”

Cartea cuvintelor disparute

Cartea cuvintelor dispărute de Mircea Stanciu

“Prin această carte, autorul le propune copiilor să salveze 12 cuvinte și, prin ele, o lume care nu dorim să apună pentru totdeauna. Este un exercițiu de folosire a limbajului în mod creativ și conștient, nu în mod automat, și o carte care inspiră spre ceva mai mult decât banalitatea gândurilor de zi cu zi.”

Menționez că de neratat este și cartea Crăciunul, de Mihail Aldasin, chiar dacă nu este nou apărută. Noi o avem de anul trecut, este o bijuterie!

craciunul

De la Editura Cartea Copiilor am ales:

Franz Dora

Franz, Dora, fetița și păpușa de Didier Lévy

“Pe una dintre aleile parcului, Franz și Dora o întâlnesc pe Ingrid. Copila plânge cu lacrimi fierbinți. Cu părul ei tuns scurt, parcă e un puișor căzut din cuib.
— De ce plângi? o întreabă Dora și se lasă în genunchi lângă ea.
— Păpușa mea, spune fetița printre suspine. A dispărut.
Franz zâmbește.

— Ba nu, păpușa ta n-a dispărut, spune el. Tocmai a plecat într-o călătorie.

Ingrid ridică ochii. Se uită neîncrezătoare la Franz:
— De unde știi tu?
— Mi-a trimis o scrisoare.”

Were_Going_on_a_Bear_Hunt_m

Mergem la vânătoare de urși de Michael Rosen (o carte potrivită copiilor mai mici, de 2-3 ani aș spune)

„Suspans și umor… O bijuterie șlefuită perfect, o carte deja clasică.”
The Independent on Sunday

Acesta este un poem

Acesta e un poem care vindecă peștii de Jean Pierre Siméon

“Un poem e atunci când iubești
și parcă ai înghițit o bucățicã de cer.
E atunci când mănânci pâine caldă
și îți mai rãmâne.
Un poem întoarce cuvintele pe dos
și hop! lumea e nouă.”

Ilustrațiile sunt realizate de Olivier Tallec, cel care i-a pictat și pe Lupul cel mare și Lupul cel mic.

De la Editura Pandora M am luat o singură carte:

Petrecerea de Crăciun a lui Pettson de Sven Nordqvist

căci suntem mari fani ai acestei colecții!

Apoi am zis că ne oprim.

Dar le mai avem și pe acestea pe listă:

Nu am cum să pun link la toate, căci am înțeles că unele nu sunt încă dinsponibile online, ci doar la târg (norocoși voi, cei care puteți să ajungeți).

Alice în țara minunilor, cu ilustrații de Robert Ingpen- Editura Litera

Povesti pentru baieti care au curajul sa fie altfel, Editura Litera

Poveste muzicală de Crăciun, Cristina Andone, Editura Nemira

Calendarul copiilor Autor: John Updike, Editura Pandora M

TiriBomBamBura, cinci povești de-a dura de Victoria Pătrașcu, Editura Gutenberg Books

Un dar de Crăciun pentru Horaţiu Chifteluţă de John Burningham, Editura Cartea Copiilor

Lupul cel Mare şi Lupul cel Mic. O preafrumoasă portocală de Nadine-Brun Cosme, cu ilustraţii de Olivier Tallec, Editura Cartea Copiilor

Minunea de Crăciun a lui Jonathan Toomey, de Susan Wojciechowski, cu ilustraţii de P. J. Lynch (Kate Greenaway Medal, 1995), Editura Cartea Copiilor

De la Pământ la stele – Atlasul superlativelor lumii, Editura Humanitas

Scrisori din Laponia, Editura Univers

 

 

– Cum achităm? Cash sau card?

– Cash, că am uitat să plătim întreținerea și avem bani.

– Și cu cele care au rămas pe listă, necumpărate, cum facem?

– O să mai fac o comandă ceva mai încolo, cu plata cu cardul.

– Care card, al Nadiei?

– Al ei cred, la câte sunt!

 

Vă doresc o vizită cât mai plăcută la târg și spor la citit!

Dacă doriți să citiți povești pentru copii, sugestii de jocuri sau articole de parenting necondiționat, cu empatie și cu limite puse cu blândețe, vă invit să urmăriți pagina de facebook Făurim Oameni. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *