Revin săptămâna aceasta cu idei de hârjoneală, care să vă facă să râdeți, să eliberați tensiunea, să vă conectați.
Dar mai întâi să vorbim puțin despre hârjoneală: de ce este benefică?
- Pentru că oricât de obosit ai fi după serviciu, o bătaie bună cu pernele te resetează.
- Pentru că, dacă e să aplecăm urechea la ceea ce spun Anthony DeBenedet și Larry Cohen, hârjoneala îi face pe copii mai deștepți, le dezvoltă inteligența emoțională, devin mai plăcuți, veseli.
- Hârjoneala îi ajută pe copii să se adapteze din mers în situații imprevizibile.
- Un alt aspect interesant este menționat de Dr. Stuart Brown: “lack of experience with rough-and-tumble play hampers the normal give-and-take necessary for social mastery and has been linked with poor control of violent impulses later in life.”
- Pentru că nimic nu egalează râsul copilului tău atunci când te joci cu el.
Pe scurt, beneficii sunt multe, iar neajunsuri – deloc.
Iată așadar câteva idei:
- Te întinzi în pat, cu copilul pe tine, ținându-l în brațe, și vă rostogoliți. Atunci când ajungi deasupra lui, îți menții greutatea în coate. Sigur vă veți distra amândoi.
- Îl “gătești”: poate deveni sushi, dacă îl împachetezi într-o pătură sau pizza, dacă arunci pe el perne, șervețele, mingi (pizza cu de toate). Apoi inversați rolurile.
- Vedeți care din voi îi poate scoate șosetele celuilalt mai repede.
- Puteți juca atacul îmbrățișării: copilul aleargă spre tine, ca să te atace cu o îmbrățișare și tu cazi răpus!
- Îți fugărești copilul, spunându-i că nu va scăpa de pupicii tăi!
- Mergi cu copilul pe umerii tăi prin casă și strigi nedumerit, sau chiar panicat, căutând cu disperare: “unde e copilul?”
Pentru mai multe idei și detalii pe larg cu privire la beneficiile hârjonelii, îți recomand cartea Arta hârjonelii.
Pentru un rezumat bine făcut, poți citi articolul Cristinei Oțel, aici.
Dacă te simți prea obosit(ă) pentru ideile de mai sus, poți încerca să te joci în timp ce stai jos. Cum? Citește aici.
Revin săptămâna viitoare cu alte idei de jocuri.
Dacă doriți să citiți povești pentru copii, sugestii de jocuri sau articole de parenting necondiționat, cu empatie și cu limite puse cu blândețe, vă invit să urmăriți pagina de facebook Făurim Oameni. Mulțumesc!
Lasă un răspuns