După ce l-am adus acasă din maternitate pe băiatul nostru, o bună prietenă care are trei copii ne-a spus: „Dacă plânge, verificaţi dacă îi e foame, verificaţi dacă e schimbat sau dacă trebuie să eructeze. Asta este ordinea şi după ce treceţi prin lista asta sigur veţi rezolva problema”. Zis şi făcut. Aşa am procedat şi totul a mers bine până într-o seară (de noiembrie), când copilul nostru a început să plângă şi, deşi trecusem prin lista de mai sus, nu reuşeam să ne dăm seama ce se întâmplă. Punând mâna pe el, am observat că este mai cald că de obicei. Panică! – gândindu-ne că e bolnav şi are febra. Îi luăm temperatura, nu era foarte mare, dar nici normală. Şi atunci l-am dezbrăcat. Avea o pijama mai groasă şi bietul de el se încinsese. Ne-a luat ceva să ne prindem, dar ne-am dat seama cu această ocazie că cel mic „spune” mai multe decât credem noi, nu doar că îi e foame, că trebuie să eructeze sau că are nevoie să fie schimbat.
Cu toţii ştim că bebeluşii plâng şi ştim oarecum şi care ar putea fi cauzele acestui plâns: foame, somn, ceva îl deranjează (îi e prea cald sau frig, trebuie schimbat, nu stă într-o poziţie bună), are dureri abdominale datorate gazelor sau trebuie să eructeze.
Dar cum ar fi dacă am afla că ascultând cu atenţie felul în care plânge bebeluşul, am putea distinge între aceste cauze, astfel încât să nu ne chinuim şi să îl chinuim şi pe el până identificăm cauza?
La început nu am crezut că asta este posibil, dar, aflând despre tipurile de plâns şi ascultându-mi copilul cu atenţie, mi-am dat seama că plânge diferit în funcţie de nevoia pe care o are.
Ce înseamnă diferit?
Pricilla Dunstan, cea care a venit cu această teorie, ne spune că:
- Un bebeluş căruia îi este foame va scoate un sunet „neh”. Bineînţeles, un bebeluş are şi alte semne care arată că îi e foame (plescăie, caută sânul, îşi bagă pumnii în gură). Este târziu dacă a început deja să plângă de foame, dar uneori ratăm din diferite motive primele semne şi este bine să ştim de ce are nevoie, cât mai repede.
- Sunetul „owh” (ţineţi minte că sunetele sunt descrise în engleză): care seamănă cu un căscat şi ne spune că celui mic îi este somn. De asemenea, înainte de a ajunge la plâns, bebeluşul se va freca la ochi, va casca, va privi fix. Cei mici este bine să fie culcaţi după o oră (când sunt mai mici) – o ora şi jumătate de când s-au trezit. În acest fel evităm suprastimularea şi plânsul de somn care pot duce la imposibilitatea de a adormi.
- Sunetul „heh” denotă disconfort: îi e prea cald sau prea frig, are nevoie să fie schimbat, are nevoie să îi fie schimbată poziţia.
- Sunetul „eair” ne spune că bebeluşul are dureri abdominale datorate gazelor (unii le-ar spune colici, alţii nu s-ar grăbi cu această etichetare). Alte semne care acompaniază acest tip de plâns sunt faptul că îşi ridică picioruşele la burtă şi încearcă să împingă pentru a scoate gazele afară. Îl putem ajuta pe micuţ punându-l pe burtică sau masând uşor burtica cu mişcări circulare.
- Sunetul „eh” ne spune că bebeluşul are nevoie să eructeze. Cel mai probabil deja aţi făcut asta după ce a mâncat, dar este posibil să nu fi reuşit să dea afară tot şi să întâmpine în continuare disconfort.
Indiferent dacă auziţi exact aceste sunete atunci când copilul plânge sau nu, odată ce veţi începe să fiţi mai atenţi la felul în care plânge (corelat şi cu cât timp a trecut de când a mâncat, de când s-a trezit, dacă se chirceşte, dacă mai devreme se freca la ochi şi căsca), veţi distinge sunete diferite şi, uşor, uşor, veţi fi mai rapizi în a găsi cauza nefericirii bebeluşului, astfel încât acesta să revină la zâmbete (fie ele în somn, sau cu ochii deschişi) cât mai repede posibil.