Activitate în casă cu bebe de 6 luni

Ai un ghem de iubire cu care nu știi ce să mai faci ca să îl stimulezi în concordanță cu etapa sa de dezvoltare? Iată o idee de activitate în casă cu bebe de 6 luni, foarte ușor de pus în practică, care îl va stimula și ține ocupat.
In jurul vârstei de 6 luni, bebelușii trec printr-un mare puseu de creștere ce coincide cu wonder week 26: bebelușul începe să perceapă relațiile. Asta înseamnă că începe să înțeleagă faptul că un adult se poate îndepărta de el, dar și că un lucru este în spatele altuia, de exemplu.

Vârstă recomandată:

6 luni.

Materiale folosite:

Mici jucării sau obiecte ce nu pot fi înghițite (preferabil de texturi diferite) ce pot fi introduse într-o cutie. Noi am folosit plușuri cu care cel mic era familiarizat, dopuri (care sunt ușor de apucat cu mâini micuțe), piese lego duplo, o linguriță de metal, piese de construcție din lemn, o frunză, o pană.

Ce urmărim să dezvoltăm prin acest joc:

  • Dezvoltarea motricității,
  • Capacitatea de a înțelege că un lucru poate fi în interiorul, in spatele, deasupra sau sub alt lucru,
  • Descoperirea texturilor

Cum ne jucăm? 

Jocul este simplu: puneți toate obiectele într-o cutie opacă și lăsați bebelușul să descopere că ele nu au dispărut, ci sunt înăuntru. Puneți-le deasupra sau în spatele cutiei și lăsați-l pe copil să le descopere, să le atingă, să le ia, să rastoarne cutia. Repetați atâta timp cât copilul este interesat, chiar dacă v-ați plictisit. 🙂
Altă idee de joc, cu bebeluși ceva mai mari, spre un an, este Cutia permanenței. Copilul înțelege de această dată că obiectele nu dispar, deși nu le mai poate vedea.
Sper că v-am fost de ajutor cu această idee de activitate în casă cu bebe de 6 luni și vă aștept comentariile pe site sau pe facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *