Provocarea alăptării – o experiență personală și 5 sfaturi pentru mamele la început de drum
Multă vreme nu am crezut că am reușit. Mi-am spus că am eșuat în provocarea alăptării. M-am învinovățit, am plâns, am reluat scenariul a tot ceea ce s-a întâmplat de mii de ori, m-am întrebat ce aș fi putut face diferit. Abia după nașterea celui de-al doilea copil am făcut pace cu mine.
Povestea începe cu mult timp în urmă
Înainte de a deveni mamă știam că vreau să alăptez, dar aveam dubii dacă voi reuși. Vedeți voi, nici mama, mătușa, ori bunica nu avuseseră mare succes în alăptare. Ori “nu a mai fost lapte”, ori era multă muncă pe câmp și timp puțin pentru copii, ori – în cazul mamei: i s-au dat direct pastile pentru suprimarea lactației, întrucât m-am născut la 7 luni, 700g și nu prea aveam șanse de supraviețuire. Oricum nu e ca și cum în condițiile date aș fi avut nevoie de lapte matern, nu?..
Așadar, oricât am citit despre importanța alăptării înainte de a naște, eram deschisă la a oferi lapte praf, la a alăpta cât s-o putea. Nu aveam încredere în mine și asta nu a ajutat.
Greșeala din maternitate
După naștere am ascultat de asistente și le-am lăsat să îi dea băiatului lapte praf cât au dorit ele. Le-am ascultat și cu privire la atașare și așa m-am ales cu răni, de sugea copilul cu sânge. Am ajuns acasă și îl puneam la fiecare sân 15 minute (căci așa mi se spusese), apoi îi dădeam completare atât lapte matern, cât și lapte praf cât putea el să mănânce (și mânca, nu glumă) și după aceea scoteam ce mai era cu pompa.
Văzând cât scot cu pompa și comparând cu cât bea el din biberon, am devenit și mai descurajată. Am încercat să apelez la un consultant în alăptare care nu mi-a răspuns.
Provocarea alăptării – între perseverență și vinovăție
În ciuda tuturor celor de mai sus, ușor ușor, cu ceaiuri de lactație și pompă am ajuns să îmi hrănesc puiul cu lapte matern din biberon. Scoteam laptele o dată la 4 ore, fie zi sau noapte. Spălam și sterilizam biberoane și eu și soțul cu ochii cârpiți de somn.
La un moment dat, când băiatul mai crescuse și eu ajunsesem la 39 de kg, mulți au început să îmi spună să renunț. Am rezistat.
Am făcut concedii în care plecam cu lada frigorifică cu lapte, în care calculam timpul pe care îl puteam petrece afară în funcție de pompă. Încă îmi mai aduc aminte sunetul ei în liniștea nopții: copilul deja dormea toată noaptea, iar eu mă trezeam că să scot laptele. Am alăptat așa (hrănit cu biberonul) un an și trei luni, până când cel mic a refuzat laptele total.
Cred că a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut în viața mea, nu credeam că voi găsi atâta voință și perseverență în mine. Nu degeaba am numit acest articol „provocarea alăptării”. Am învățat din greșeli și am depășit obstacole, m-am descoperit, am început să cred foarte mult în mine, în “dacă vrei, poți”.
Și apoi, când s-a terminat, m-am simțit cumplit de vinovată pentru că nu îl alăptasem natural, direct. Am simțit că aș fi putut face mai multe.
De ce?
Pentru că pe cât de mare este dezinformarea în această privință (mulți doctori și multe asistente habar nu au ce implică alăptarea și cum trebuie ajutată o mamă la început de drum), pe atât de puternică este vinovăția pe care o simți atunci când auzi la radio că alăptarea exclusivă la sân este esențială pentru o viață sănătoasă. Ca și cum toți copiii care au primit chiar și un strop de lapte praf vor ajunge să fie bolnavi.
Nu zic că nu e adevărat că laptele matern este cel mai bun lucru pentru copilul tău, dar acest mesaj lipsit de orice altă informație cu privire la unde ai putea găsi ajutor nu înseamnă foarte mult. Poate spori neputința și vinovăția unei mame care face tot posibilul să își hrănească puiul așa cum poate, cu informația pe care o are.
Adevărul despre provocarea alăptării este că:
Copilul va fi bine și cu lapte matern, și cu lapte praf. Respiră adânc. Ești o mamă bună!
Cel mai probabil poti ajunge să nu alăptezi pentru că nu ai fost ajutată, ai fost dezinformată și, pe fondul oboselii și poate chiar al depresiei, ai făcut ce ai putut. Nu e vina ta că mulți în jur arată cu degetul, dar nu ajută.
O mamă care a reușit să alăpteze a avut parte de mult ajutor, susținere, a primit informația corectă la momentul potrivit.
Iar dacă încă nu ai născut sau ai făcut-o de curând și îți dorești să alăptezi, este bine să:
- Ai încredere în tine!
- Apelezi la un consultant în alăptare înainte de a naște, pentru a vă vedea în primele zile de viață extrauterină ale bebelușului. Este esențial să aveți un start bun.
- Știi că dacă doare, înseamnă că atașarea nu e corectă. Vorbește cu consultantul despre asta, sau cu un pediatru/neonatolog care se pricepe.
- Ții cât mai mult copilul la sân, laptele vine în funcție de cerere. Nu alăpta la program.
- Eviți cât poți completarea și să diminuezi treptat cantitatea de lapte praf până la a o suprima.
Am scris acest text cu fetița dormind la sân. Are doi ani. Acum au început întrebările care încep cu: “Cât mai ai de gând să..?” și sprâncenele ridicate. Ei bine, de data asta, va dura cât vom putea, și eu, și ea. Este victoria mea și nevoia ei.
Dacă te-am ajutat, te-am inspirat, te-am bucurat, te invit să mă urmărești. Mulțumesc!
Lasă un răspuns