Mitul copilului răsfățat: Ce înseamnă cu adevărat?
De câte ori am auzit de la cei din jur că un copil e răsfățat? De câte ori am spus-o și noi, poate, înainte de a avea copii și de a-i înțelege mai bine?
Dar ce înseamnă, de fapt, să fii răsfățat? Ce reprezintă un copil răsfățat? Haideți să analizăm acest concept!
Definiția răsfățului
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I.
- Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia.
- Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta.
- Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde.
Găsesc interesant faptul că noțiunea are atât o conotație negativă, cât și una pozitivă. Conotația negativă este folosită la copiii care nu ascultă, nu sunt “cuminți” (indiferent ce ar însemna asta în viziunea subiectivă a fiecărui adult). Cea pozitivă este folosită, surprinzător, cu privire la adulți. Mă răsfăț cu o carte, o cafea, un masaj sau cu o baie lungă.
De ce adulții se pot răsfăța, dar copiii nu?
Eu, adultul, pot să mă răsfăț, am nevoie să mă destind, să mă delectez, să fiu dezmierdat.
Copilul?.. Eh, el nu prea. El probabil e răzgâiat, neascultător, dificil, rău, drac impielițat, mofturos sau alintat. I-am arătat prea multă dragoste și acum “ni se suie în cap” și trebuie “dat pe brazdă”. Cineva sigur “are ac de cojocul lui” când “scoate milităria din pod”, căci el “o cam caută cu lumanarea”.
Vedeți cât de plastică este limba noastră când e vorba de acest subiect? Este deja înrădăcinat în cultura populară că unui copil nu trebuie să îi arăți cât îl iubești, pe un copil e bine să îl săruți când doarme și, dacă nu se comportă cum dorim noi, are chiar nevoie să fie pedepsit.
Putem totuși schimba toate astea? Sigur că DA! Cum? Înțelegând în primul rând că acea conotație negativă a răsfățului este greșită.
Copilul răsfățat: Semnal de alarmă sau nevoie de iubire?
Când un copil pare răsfățat, el nu este de fapt „rău” sau „mofturos”. Cel mic transmite un mesaj clar: are nevoie de conectare emoțională.
Cel mic ne transmite astfel că vrea să se conecteze cu noi, adică să îi fim aproape, să îl ascultăm, să ne jucăm împreună în orice fel își dorește. El se simte așa cum ne-am simți noi după o zi grea la muncă atunci când ajungem acasă și partenerul alege să se uite la televizor în loc să ne asculte și să ne înțeleagă. Copilul e supărat, trădat, nemulțumit, poate chiar furios. Și o arată. Și noi am face-o, e perfect normal. Totul se rezolvă simplu prin atenție 100% și conectare.
Am auzit acest termen folosit chiar și cu privire la un bebeluș de maxim două luni. Era în căruț și plângea, iar mama era nervoasă și nu știa ce să îi facă. Mi-am permis să îi spun că poate vrea în brațe, la care mi s-a răspuns că e răsfățat, că da, în brațe se liniștește. Bebelușii nu sunt răsfățați, ei își doresc apropierea mamei, siguranța și căldura brațelor sale. Iubirea la această vârstă se traduce prin apropiere fizică, grijă față de nevoile primare, calm și zâmbete.
Atunci când un copil e răsfățat sau răzgâiat el de fapt ne spune că vrea să știe că este iubit. Rezervorul său de iubire este gol și are nevoie să îl umplem. O facem fiindu-i aproape, ținându-l în brațe atunci când plânge, prin joc sau cărându-l în brațe deși deja merge bine de mult timp.
Indepărtarea, retragerea iubirii, cearta, tonul ridicat sau bătaia (chiar și o palmă), nu rezolvă, ci adâncesc problema. Cum ar fi dacă ai veni la partenerul care e ocupat și nu te ascultă, să îi spui am nevoie să îți spun ce greu mi-a fost azi, iar el să îți spună să îți controlezi comportamentul?
Cum putem evita eticheta de „copil răsfățat”?
În loc să etichetăm copilul, putem alege conectarea și empatia:
- Îmbrățișează-l des.
- Oferă-i atenție deplină (fără telefon!).
- Joacă-te cu el fără reguli impuse.
- Validează-i emoțiile: „Înțeleg că ești supărat, sunt aici pentru tine.”
Răsfățul nu este o problemă, ci soluția!
Haideti să ne tratăm copiii ca pe niște oameni care au sentimente justificate pentru vârsta lor, niște oameni fragili, dependenți de noi și avizi de iubire.
Haideti să ne acceptăm și să ne iubim copiii indiferent de cum se comportă. Ei au nevoie să știe că sunt iubiți și atunci când sunt furioși, triști sau copleșiți de sentimente și emoții, când au crize de furie – vezi aici cum le putem gestiona.
Asa cum a spus dr. Laura Markham în una din cărțile sale, un copil are cel mai mult nevoie de iubire atunci când o merită mai puțin.
Lasă un răspuns