Mi-am început ziua ascultând-o pe Laura Markham vorbind despre perfecționism și despre cum este bine să ne acceptăm așa cum suntem, fără a cere totul de la noi sau de la alții.
Am pornit ziua cu acest gând, întrebându-mă dacă voi reuși vreodată să mă iubesc așa cum sunt și să nu mai dau ascultării vocii interioare care îmi spune: “E dezordine în casă, nu ești în stare nici măcar să strângi după copii”, “Iar ai țipat la el, deși știi că nu e bine să o faci”, “Azi nu ai gătit ceva nou pentru copii, tot ciorba aia le-ai dat-o”.
Părintele perfect nu își pierde niciodată răbdarea, are mereu energie, chef de joacă, este plin de empatie, nu se enervează și nu țipă, gătește mereu meniuri variate și echilibrate, găsește timp și pentru sine și atunci practică yoga sau meditează.
Ei bine, slavă cerului că acest părinte perfect nu există, căci știi care este adevărul? Părinții care încearcă să atingă perfecțiunea fac mai mult rău decât bine. Dr. H. David Stein spune că „Parents who cannot tolerate their imperfections often cannot tolerate their children’s either”, ceea ce poate duce pe termen lung atât la deteriorarea relației dintre părinți și copii, cât și la a-i face și pe copii să devină perfecționiști la rândul lor, oameni care nu vor fi niciodată mulțumiți de ceea ce realizează, oricât de minunat ar fi acel lucru.
Care este soluția? Să accepți că nu poți face totul, că deși ai citit enorm, nu poți vorbi în citate din cărțile de parenting, că uneori casa va fi un haos în desfășurare și că uneori copiii vor mânca și cartofi prăjiți la cină. Ceea ce câștigi este liniște interioară, acceptare și relaxare iar toate acestea se văd. Copiii simt că părintele nu mai este stresat, presat de timp, de lucruri pe care “trebuie” să le facă și se joacă cu toată inima.
Copiii ne oferă șansa să renunțăm la perfecționism, să fim noi înșine, să ne acceptăm așa cum suntem. Făcând asta, vom simți mai multă dragoste și acceptare față de noi înșine și, în plus, ne vom accepta mai ușor copiii cu toate greșelile și imperfecțiunile lor, dându-le încredere în forțele proprii.
La finalul zilei, după ce am citit Franz, Dora, fetița și păpușa de Didier Lévy, carte pe care am cumpărat-o împreună cu cele de aici cu ocazia târgului Gaudeamus, Octavian m-a întrebat:
“Dar de ce Franz voia să își distrugă manuscrisele?”
“Pentru că, deși era un scriitor foarte bun, nu era niciodată mulțumit de ceea ce scrisese. Voia ca totul să fie perfect!”
“Ce înseamnă perfect?”
“Perfect înseamnă ca un lucru să fie fără greșeală, să nu mai poată fi îmbunătățit.”
“Dar așa ceva nu există!” spuse Octavian în timp ce îmi zâmbea..
I-am zâmbit și eu, i-am dat dreptate și i-am mulțumit în gând pentru că mă iubește așa cum sunt și mă învață și pe mine să fac același lucru.
Dacă dorești să citești povești pentru copii, sugestii de jocuri sau articole de parenting necondiționat, cu empatie și cu limite puse cu blândețe, te invit să urmărești pagina de facebook Făurim Oameni. Mulțumesc!
Lasă un răspuns