Invăţăm despre bani fară recompense

“Pe vremea noastră” am învăţat valoarea banului mergând să cumpărăm pâine, lapte sau unt singuri, cu banii în mâna, având mare grijă să nu îi pierdem pe drum şi numărăm restul pe care îl primeam. Ştiam cât costă fiecare lucru de pe listă şi care este suma totală. Uneori puteam păstra restul pentru a lua „ceva bun”. Ai mei nu mi-au dat bani de buzunar până în clasa a cincea, când mi-au dat carnetul de alocaţie şi mi-au spus că sunt banii mei şi îi gestionez cum vreau eu. Suma era deja destul de mică în comparaţie cu preţurile, dar încă îmi aduc aminte că mi-am cumpărat cărţi din acei bani şi tot din ei (adunându-i timp de un an!) mi-am cumpărat prima cameră foto.
Dar acum, când majoritatea cumpărăturilor le facem cu cardul sau online, iar copilul este rareori trimis la cumpărături singur (din diferite motive întemeiate) – cum poate el sau ea să înceapă să înţeleagă valoarea banului fără a primi o sumă pentru diferite „servicii” sau pentru un „comportament adecvat”?
Nu vrem să ne obişnuim copiii să facă unele lucruri în casă doar contra cost, să ajute doar dacă au ceva de câştigat din asta, să fie motivaţi de bani, buline, prăjituri. De ce? Pentru că atunci când excludem motivaţia şi comportamentul care s-a încercat să fie încurajat începe să dispară.
Un exemplu foarte bun pentru a exemplifica faptul că recompensele nu ajută este cel al unei companii fast food americane care a oferit premii în mâncare copiilor pentru fiecare carte citită. Analizând mai atent ceea ce se întâmpla, s-a descoperit că cei mici alegeau cărţi mai scurte şi că interesul pentru citit de fapt scădea. Ei doar citeau pentru mâncare. Aşadar, recompensele distrug pasiunea şi entuziasmul. Cei care aşteaptă recompense îşi pierd interesul în activităţile care îi atrăgeau altădată. Se pare că cu cât recompensăm mai mult o activitate, cu atât aceasta devine mai puţin interesantă şi atractivă.
După cum spuneam mai sus, nu am vrea să ne motivăm copiii pentru a face diferite lucuri pe care poate le fac deja cu ceva plăcere şi în nici un caz nu ar fi bine să îi plătim pentru diferite activităţi casnice sau pentru a avea un comportament plăcut.
Dar cum putem atunci să le arătăm copiilor care este valoarea banului, faptul că pentru a câstiga bani trebuie să munceşti, să depui efort?
Ca soluţie va propun să va gândiţi ce îl pasionează pe copil: îi place să picteze şi are deja o colecţie de „tablouri” cu care se mândreşte? Îi place poate să ajute în bucătărie, să gătească alături de părinţi? Sau poate îi place să meşteşugească – să facă mici brăţări sau lănţişoare din mărgele?
Oricare i-ar fi pasiunea, încurajaţi-l şi propuneţi-i să îşi vândă creaţiile. Nu trebuie să fie un cadru organizat, cum ar fi un târg sau un magazin online. Puteţi să faceţi o expoziţie acasă sau la un centru de joacă pentru copii şi să invitaţi prietenii să îi cumpere operele de artă. Sau puteţi petrece o seară împreună făcând biscuiţi sau turtă dulce şi să îl încurajaţi apoi să le vândă rudelor, prietenilor sau vecinilor (care ar fi bine să fie informaţi în prealabil de acest demers).
Bineînţeles că banii strânşi din aceste activităţi nu ar fi foarte mulţi, dar nu acesta este scopul. Copilul ar vedea rezultatul muncii lui, faptul că a bucurat alţi oameni şi a obţinut ceva muncind. Banii strânşi i-ar putea folosi aşa cum îşi doreşte. Şi câştigându-i prin muncă, făcând ceva ce îi place, ar ajunge să înţeleagă mai bine ce înseamnă să ai o slujbă care să te pasioneze, pe care să o faci cu plăcere şi nu un loc de muncă unde mergi doar pentru a face bani.
Pe măsură ce copilul creşte şi începe să simtă nevoia să aibă proprii săi bani, să poată decide el sau ea ce îşi cumpără cu acea sumă, puteţi discuta despre nevoile şi dorinţele sale şi despre o sumă pe care o poate primi lunar pentru a-şi cumpăra ceea ce-şi doreşte.
Până atunci, implicaţi copiii în activităţile casnice fără a-i recompensa, luaţi-i cu voi la cumpărături, stabiliţi un buget pe care nu puteţi să îl depăşiţi şi faceţi cumpărăturile cu o listă în mâna, astfel încât să vă încadraţi în ceea ce aţi discutat acasă (atât cu privire la suma care va fi cheltuită, cât şi cu privire la lucrurile care vor fi cumpărate).