Astăzi continuăm seria de articole cu activităţi tematice pentru copii de vârstă preşcolară (3-4 ani) cu subiectul anatomie.
Niciodată nu este prea devreme să începem să le vorbim copiilor despre corpul omenesc şi pe măsură ce ei cresc, putem adăuga treptat – treptat detalii noi.
Înainte să înceapă să vorbească, pe când îl purtam în SSC prin cameră ca să adoarmă, băiatul meu îmi atingea faţa. Am profitat de ocazie şi i-am enumerat de fiecare dată denimirile a ceea ce atingea: ochi, urechi, gene, sprâncene, nas, gură ( apoi şi cu detalii – dinţi, limbă, buze). Devenise deja un ritual înainte de culcare şi aşa le-a învăţat.
Tot înainte de a împlini 2 ani, mamaia l-a învăţat o poezie simpatică şi foarte utilă:
Degetul mare
Pleacă la plimbare.
Arătătorul
Duce paltonul.
Mijlociul
Duce pardesiul.
Inelarul
Duce fularul.
Iar degetul mic
Nu face nimic.
Poeziie au un mare succes la cei mici, ei învăţând foarte uşor cu ajutorul rimelor. Iar aceasta este minunată căci în câteva ore copilul ştie deja cum se numesc degetele.
Pe măsură ce a crescut, am început să facem diferite activităţi (fără o structura anume, ci joc liber) pentru a-i îmbogăţi cunoştinţele.
Am început prin a ne juca de-a doctorul (în mare parte şi pentru a folosi acest joc de rol pentru a-şi depăşi teama de doctori). Pentru asta am folosit o păpuşă – bebe pe care o dureau diferite părţi ale corpului sau organe. Cei mici pot începe aşadar să înveţe atât despre noţiuni ca braţ, antebraţ, gleznă, genunchi, cât şi despre stomac, inima, plămâni.
Văzându-i interesul, am cumpărat un stetoscop funcţional pentru copii şi ne-am ascultat unii altora bătăile inimii. L-am folosit chiar şi pentru a o „auzi” pe surioara sa în burtică. Bineînţeles că a fost folosit şi pentru a-l asculta pe păpuşă – bebe, dar fără mari rezultate.
Am cumpărat atlase pentru copii şi am discutat despre ce se întâmplă cu bolul alimentar, de la intrare, până la ieşire. Văzând imaginile din cărţi, a aflat despre esofag, stomac, intestin subţire şi intestin gros. Am văzut scheletul desenat în carte şi am profitat de faptul că suntem amândoi „graşi” şi ne-am pipăit oasele de la mâini, rotulă, coastele. Cele din urmă au fost şi pupate cu multe râsete şi zbenguială.
Am profitat apoi de interesul din ce în ce mai crescut faţă de puzzle-uri şi am cumpărat două puzzle-uri: unul din lemn, pe mai multe straturi, care îl ajută pe copil să înveţe despre sistemul osos, sistemul muscular, organe şi piele, asamblând fiecare strat în parte până ajungi de la schelet la corpul îmbrăcat. Singura problema aici a fost că se începe cu sistemul osos şi nu cu organele. Dar am folosit aceastăgreşeală pentru a-i explica faptul că scheletul îmbracă şi protejează organele. Cel de-al doilea puzzle este unul magnetic pe care l-am asamblat pe frigider şi include şi detalii din sistemul circulator.
Am discutat despre simţuri atunci când am citit din minunata carte Autobuzul magic. Am exemplificat fiecare simt în parte şi, citind cartea de mai multe ori (căci aşa se întâmplă cu cărţile mult iubite), copilul acum ştie despre urechea medie, ciocănel, nicovală şi scăriţă, urechea internă, nervi care duc informaţia la creier. Atunci când ţipă necontrolat schimb tonul spre joacă şi râdem că mi-a făcut toate cele trei oscioare să vibreze. Despre timpan ştie de la mamaie care i-a spus de când era mai micuţ că îi sparge timpanul şi că are nevoie ca el să se uite în urechea ei să vadă dacă e spart.
Ce nu am apucat încă să facem, dar avem „pe listă” este să îi cumpărăm şi un otoscop (pe care l-a folosit la vizitele medicale) pentru a vedea timpanul.
Doresc totodată să îi prezint carduri de asociere pe două teme:
– simţuri: de exemplu urechea cu diferite alte imagini: trombon, copil ţipând, vioară, pian, bormaşină; mâna cu foc, apă, zăpadă, copii mângâindu–se; limba cu diverse feluri de mâncare, apă, sare, ardei iute, lămâie; nasul cu o floare, parfum, o gură de canal, iarbă, chiar şi caca; ochiul cu peisaje şi imaginile părinţilor.
– asocierea dintre organe în miniatură (am găsit figurine de cumpărat online, dar cred că un exerciţiu interesant ar fi să le facem din plastilină noi) şi carduri cu organe.
Ce nu am făcut încă deoarece nu încurajăm timpul petrecut în faţa unui ecran, este să vizionăm filmuleţe educative pe această temă sau chiar să jucăm jocuri de asociere pe calculator. Consider că cel puţin pentru cele din urmă mai avem timp.
Tot o idee pe care doresc să o pun în aplicare în curând este să facem scheletul din aluat, să punem „oasele” la cuptor şi apoi să le asamblam. Pentru asta voi folosi reţeta de aluat cu 100g brânză de vaci, 100g făină şi 100g unt, pus în prealabil la frigider cel puţin 30 minute pentru a putea fi modelat. Trebuie avută grijă să nu fie „oasele” prea subţiri, pentru că se ard uşor. Şi neapărat e nevoie să facem mai mulţibiscuiţi de acest fel, nu doar pentru schelet, întrucât sunt delicioşi.
Sper că v-am trezit interesul cu activităţile de mai sus. Săptămâna viitoare continuam seria de articole cu activităţi educative. Până atunci aştept comentariile voastre cu privire la ce activităţi faceţi cu cei mici şi vă invit pe pagina de facebook faurimoameni şi pe site-ul www.faurimoameni.ro pentru alte articole educative pentru cei mici şi cei mari şi soluţii practice pentru provocările pe care ni le pun cei mici.
Mulţumesc şi pe curând!