.. patriotismul.. oare pe unde le-am pierdut?
Se apropie 1 decembrie și nu știu câți dintre noi mai folosim această zi pentru a simți că suntem mândri de a fi români.
O folosim pentru a merge într-un scurt concediu, dar, când vine vorba de patriotism, zâmbim amar.
Oare așa vrem să simtă și copiii noștri? Să spună că își iubesc țara, dar mai bine ar pleca din ea? Să simtă că aici viitorul nu sună bine?
Astazi nu scriu despre jocul cu copiii, despre conectare, despre modalități pentru a-i ajuta pe cei mici să treacă peste obstacolele specifice varstei.
Astazi vă scriu pentru a vă spune că așa cum le oferim un exemplu copiilor în ceea ce privește politețea, corectitudinea, manierele, bunătatea, tot așa le putem arăta cum să își iubească țara: fiind corecți, văzându-i și părțile pozitive, nu doar pe cele negative, păstrând-o curată, dezaprobând hoția și minciuna, călătorind, vorbindu-le despre trecut și învățându-i să vorbească și să scrie corect românește (înaintea altei limbi).
Puteți spune, și ați avea dreptate, că istoria pe care am învățat-o la școală este cel mai probabil tangențială cu adevărul și că România nu a avut vreodată un rol strălucit în istoria omenirii. Așa este.
Contraargumentez totuși, povestindu-vă cum petreceam 1 decembrie cu bunicii, pe când eram copil.
Mi-am petrecut copilăria la bunici, într-o familie de învățători. Bunicul a luptat în al doilea război mondial, iar bunica a înfruntat neajunsurile de acasă. Au trecut cu fruntea sus prin război, foamete și talpa comunismului. Nu au dus o viață ușoară și, în pofida acestui fapt, mi-au arătat ce înseamnă să îți iubești țara și să îți faci datoria.
In fiecare an de 1 decembrie ascultăm imnul și vedeam parada la televizor. Îmi vorbeau despre însemnătatea zilei de 1 decembrie, iar bunicul mă ajuta să confecționăm stegulețe sau ne puneam panglici tricolore prin găurile de la nasturi. Îmi vorbeau despre portul național și ascultam muzică populară de calitate.
Dacă niște oameni simpli care au trecut prin mult mai multe decât noi puteau încă să spună că își iubesc țara, eu cred că și noi o putem spune, cu sinceritate. Atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri. Indiferent unde le va duce viața pașii.
Le suntem datori să le oferim rădăcini puternice, stabilitate, încredere, siguranță. Noi le suntem baza, nu statul. Și la noi au nevoie să vadă încrederea, lupta pentru mai bine, speranța și să înțeleagă frumusețea meleagurilor și a oamenilor buni care ne inconjoară.
Orice om are nevoie de rădăcini, iar noi, părinții, le modelăm pe cele ale copiilor noștri prin faptele și cuvintele noastre. Nu militez aici pentru falsitate, ci pentru regăsirea motivului național în inima fiecăruia dintre noi!
Un 1 decembrie plin de bucurie vă doresc!