“Să–ţi fie ruşine!”
“Vaai, ce ruşine, băiat mare şi încă nu merge la oliţă!”
Sau, variantele mai dure, în care, de exemplu, un copil este pus să povestească în faţa clasei o întâmplare când el a greşit, sau colegii săi sunt încurajaţi să râdă de el în cazul în care se comportă într-un anume fel.
Putem crede că ruşinea îi va ajuta pe copii să înţeleagă că au greşit, să îi “aducă pe calea cea bună”, dar adevărul este departe de a fi acesta.
În realitate, ruşinea şi umilirea duc la ruşine şi umilire. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în felul acesta îl învăţăm pe copil că aceasta este modalitatea corectă de a se comporta: să îi umilească pe cei mai slabica el, să îi hărţuiască. La fel cum un copil care este învăţat să asculte de părinţi cu ajutorul bătăii, va folosi şi el, la rândul său, bătaia în faţa celor mai neputincioşi ca el.
Brené Brown, care se ocupă cu cercetarea unei arii largi de subiecte cum ar fi vulnerabilitatea, curajul, sentimentul valorii personale şi cel al ruşinii, ne spune că “ruşinea corodează partea din noi care ne ajutăsă credem că suntem capabili să ne schimbăm”. Acest lucru înseamnă că promovând ruşinea, folosindu-ne de ea, acceptând să facă parte din viaţa noastră şi a copilului nostru, îl facem pe acesta să se simtă neajutorat, incapabil să se schimbe (căci doar i-am pus deja eticheta – este un copil rău), descurajat. De aici este doar un pas până la a vedea cum se dezvoltă un comportament din ce în ce mai neadecvat din partea copilului, pentru că el deja se simte neînţeles, respins şi etichetat că fiind un copil rău.
Nici pe termen lung folosirea ruşinii pentru a controla comportamentul copilului nu aduce roade. În primul rând, deoarece nu putem controla comportamentul altei persoane, indiferent de vârsta sa. Comportamentul este o alegere, iar noi, ca părinţi, avem rolul să îi indrumam pe cei mici, să le explicăm care este calea cea bună şi să impunem limite atunci când este necesar, neuitând, totuşi, că îi iubim orice ar face. Ruşinea îiîndepărtează pe copii de părinţi şi corodează sentimentele de încredere, de respect, de iubire.
Şi nu în ultimul rând, ruşinea nu îi ajută pe copii să înţeleagă unde au greşit, nu îi învaţă empatia faţă de ceilalţi şi nici nu îi ajută să caute împreună cu părinţii o soluţie pentru a depăşi impasul, pentru a rezolva problema creată. Indiferent de vârstă, copiii vor face greşeli (cu toţii greşim de altfel, fie că recunoaştem sau nu).
Ceea ce face diferenţa este modul nostru ca părinţi de a reacţiona la aceste greşeli, mici sau mari. Atâta timp cât ţinem minte că a greşi este omeneşte şi din greşeli învăţăm, îi putem ajută pe copii să reacţionezeîn mod matur şi constructiv atunci când fac o greşeală, să şi-o repare, să îşi ceară scuze într-un mod sincer, să înţeleagă că toată lumea are dreptul la o nouă şansă. În plus, petrecând timp de calitate cu ei, ascultăndu-i chiar şi atunci când suntem presaţi de alte lucruri, le arătăm că ne pasă, că le suntem alături şi suntem disponibili pentru a-i ajuta oricând, mereu.
Comportându-ne cu copiii noştri în felul în care ne dorim ca ei să se comporte cu ceilalţi, le dăm un exemplu şi îi ajutăm să valorifice empatia, respectul şi atenţia faţă de ceilalţi.