“Îmi pare rău” – de la obligație la sinceritate

“Cere-ți iertare!”, “Spune-i că îți pare rău!”, “Nu îți mai dau înghețată dacă nu îți ceri scuze!”
Cu toții am vrea ca cei mici să arate că le pare rău, să fie empatici, atenți, să își ceară scuze din suflet.
Dar noi o facem? Și dacă da, ne cerem oare scuze și față de ei atunci când greșim?
Ah, vei spune că ți se va sui la cap și că nu o să te mai înțelegi cu el dacă îți ceri iertare, dacă îi arăți că recunoști că ai greșit. Și te înțeleg. Ți-e teamă că nu te va mai vedea ca fiind părintele perfect, care nu greșește niciodată, că nu te va mai asculta.
Și totuși.. Ce învață copilul atunci când știe că ai greșit și vede că nu îți ceri iertare?
  • Vede că e ok să nu încerci să repari relația cu cineva față de care ai greșit.
  • Crede că a-ți cere iertare e ceva ce trebuie să faci doar atunci când ești forțat sau condiționat.
Ce câștigați amândoi atunci când tu, ca părinte, îți recunoști greșeala?
  • Copilul înțelege că fiecare om greșește, chiar și părintele, dar că diferența constă în ceea ce alegi să spui și să faci apoi.
  • Copilul are în tine un model, iar copiii copiază comportamentul adulților din viața lor. Vei avea un copil care va ști cum să reacționeze atunci când greșește.
  • Fiecare dintre voi se va simți mai bine.
Asta nu înseamnă că trebuie să îți ceri scuze pentru că impui o limită, ci pentru momente când îți pierzi controlul și țipi, de exemplu.
În plus, poți încerca să …
… îi propui să o luați de la capăt: “Am țipat la tine. Scuză-mă. Aș fi vrut să te îmbraci mai repede. Hai să mai încercăm o dată: eu te ajut și tu bagi repede sandalele în picioare. Ne așteaptă joaca în nisip!”
… îi spui cum vei face ca lucrurile să stea mai bine: “Îți doreai să ne oprim pe la fântână, să o vezi, iar eu te-am luat repede. Îmi pare rău că ți-am vorbit așa. Acum trebuie să ajungem acasă, dar ce zici: mâine luăm o gustare cu noi si mergem direct la fântână? Facem un picnic cu caise si piersici și privim cum curge apa.”
… nu îl învinovățești: “Din cauza ta am ajuns să țip, pentru că nu mă asculți când îți vorbesc frumos!” – se poate transforma în: “Am avut o zi grea și, când am văzut că nu reușim să ne înțelegem, am țipat la tine. Îmi pare rău, nu ar trebui să fac asta.” Și te oprești aici, fără să mai continui cu “dar și tu..” căci atunci nu ți-ai mai cere iertare. Înghite-ți cuvintele, acceptă că ai greșit. Respiră adânc. E greu, dar gândește-te: formezi un om, ceea ce faci acum este să modelezi în el sau în ea un comportament pozitiv, lipsit de acuzații, fără un bagaj plin cu rușine și învinovățiri.
Își va cere și copilul iertare după ce te vede pe tine că o faci? Nu imediat. Nu te aștepta ca un copil să aibă maturitatea necesară să o facă, încă de la vârste mici. Dar cu timpul va învăța. Căci așa cum învață de la tine cum să folosească furculița doar uitându-se la tine, tot așa va ajunge să își ceară scuze sincer atunci când situația o va cere. Și, când îl vei auzi spunând că îi pare rău, vei ști că a fost sincer.
Dacă te-am inspirat, te invit să urmărești pagina de facebook Făurim Oameni  (Like, Follow – see first – ca să și apară în news feed). Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *