
Întrucât îmi place mai degrabă să aud râsete decât țipete, am adunat și inventat câteva idei de jocuri pentru a detensiona situația.
În toiul țipetelor, puteți încerca următoarele:
- Lawrence Cohen vine cu sugestia ca, atunci când copiii se ceartă pe o jucărie, să încercăm următoarea strategie: părintele ia jucăria, strigă fericit că e a lui acum și fuge cu ea. Copiii cel mai probabil își vor urmări părintele și se vor “alia” contra sa. Cearta se poate transforma în acest fel în joacă în trei.
- Părintele poate să intre și el în scenă și să strige: “Nu, era rândul meeeeu să așez piesele! Nu e coreeect!” Cei mici vor fi surprinși de această reacție și cel mai probabil vor începe să râdă sau se vor alia, conflictul dezamorsându-se.
Întrucât rivalitatea dintre frați apare din teama de a fi iubit mai puțin, următoarele jocuri pot fi jucate pentru a le umple paharul copiilor:
- “Vă urmăresc și vă îmbrățișez!” – e o idee de joc prin care toată lumea râde, aleargă, primește îmbrățișări!
- “Mă împart în două” – se poate juca de fiecare dată când copiii vor ceva de la tine concomitent. Te prefaci că te tai în două, apoi, le oferi, fiecăruia, câte o bucată: ficatul, stomacul, o mână lipsită de vigoare. Dacă părintele intră în joc cu veselie, totul se va transforma în râsete și voie bună. Am citit această idee tot în cărțile lui Lawrence Cohen.
Ce spuneți, încercați?
Dacă te-am ajutat, te-am inspirat, te-am bucurat cu poveștile mele pentru copii, te invit să urmărești pagina de facebook Făurim Oameni .(Like, Follow – see first – ca să și apară în news feed). Mulțumesc!
Pingback:Faurim Oameni | #40 Jocul săptămânii - cutia senzorială -
Pingback:Faurim Oameni | Cum punem limite într-un stil jucăuș -