Șapte pași pentru a nu-ți mai pierde răbdarea

Este plin internetul de articole si cursuri de parenting. Toate spun, într-un fel sau altul:
Nu lovi!
Nu manipula!
Nu păcăli!
Nu promite recompense!
Nu pedepsi!
Nu-ți retrage iubirea!
Nu pune copilul la colț!
Și da, sunt de acord cu cele de mai sus, în totalitate. Ba chiar și eu scriu despre asta.

Ce am aflat, totuși, pe pielea mea, este că tot ceea ce citim și învățăm cu privire la creșterea copiilor, combinat cu realitatea de a fi părinte (cu cererile nesfârșite, cu nopțile nedormite, cu dificultatea copilului de a asculta fără a testa limitele măcar unele cerințe – și lista asta ar putea continua la nesfârșit) poate duce la un rezultat nefericit:

  • Frustrare (pentru că nu ești părintele perfect și nu vei reuși vreodată să pui în aplicate sută la sută ceea ce ai citit)
  • O reacție nepotrivită din partea părintelui: țipat, amenințări, cuvinte care par (?) desprinse din propria copilărie, cicăleală
  • Vinovăție (mă refer la acel moment când pui capul pe pernă și te întrebi de ce ai reacționat așa, regreți că ai făcut-o, te întrebi dacă ți-ai “stricat” copilul, îți promiți că nu o mai faci)
Ești uneori Acolo? Eu recunosc că sunt. Și cu cât citești mai mult pe tema parentingului, cu atât vinovăția e mai puternică.
Întrucât încerc să îmi accept imperfecțiunea și știu că vor mai fi momente când “o voi lua pe arătură”, pot spune atât: am reușit să mă controlez mai mult și să țip mai rar! Adică nu poți deveni părintele perfect, dar poți face câțiva pași pentru a deveni cea mai bună versiune a ta.

Ce am făcut?

  1. Încerc să am grijă de mine. Asta poate să însemne că am nevoie să îmi beau cafeaua caldă, să ajung la baie chiar dacă copiii au nevoie “neapărat” de ceva chiar atunci, să mănânc atunci când îmi este foame, nu peste câteva ore când deja ajung să fiu nervoasă din cauza lipsei de hrană. Dar a avea grijă de tine poate însemna, totodată, și să renunți la a mai vedea serialul acela și să te culci la 9 seara, astfel încât să fii mai odihnit(ă). Este important să ai grijă de tine pentru a nu ajunge la momentul de frustrare, dar și pentru că noi suntem modelele copiilor: noi le arătăm că fiecare are limitele sale personale care trebuie respectate. Și aș vrea să cred că adultul pe care îl cresc își va respecta limitele personale la rândul său și îi va îndemna pe cei din jurul său să o facă și ei.
  2. Am folosit tehnicile Laurei Markham: am respirat adânc de cinci ori și mi-am spus: “E doar un copil!”, “Aleg calea iubirii!”.
  3. Am arătat empatie înainte de a pune limita: i-am arătat copilului că îl înțeleg, i-am ascultat punctul de vedere, i-am oferit alternative sau soluții, apoi i-am spus cum vom face lucrurile. Practic, orice emoție este acceptată și ascultată, comportamentul are limite, iar familia noastră are reguli.
  4. Pentru perioada când copiii au fost bebeluși, am ales să nu le distrag atenția , ci am oferit un mediu în care să se poată mișca în voie, să poată să exploreze și am explicat în cuvinte simple ce pot face și ce nu: “Nu luăm cuțitul, cuțitul taie! Au!”.
  5. De-a lungul zilei și de fiecare dată când m-am surprins cu respirația sacadată, m-am întrebat de ce am nevoie: de fiecare dată am aflat că problema venea de la mine: nu avusesem grijă de mine sau îmi era teamă că tot scenariul va duce într-un anumit punct, ori eram pe fugă. Rezolvând nevoia interioară, am putut să reacționez cu mai mult calm la nevoile copilului.
  6. Încerc din ce în ce mai des să spun “nu” (cu empatie) atunci când știu că acea cerință îmi va aduce frustrare.
  7. De fiecare dată când m-am surprins nervoasă și pe punctul de a țipa, am ales să mă opresc. Nu vei reuși din prima, este dificil să îți reprogramezi creierul, dar se poate. De la persoana care ajunsese să își piardă răbdarea o dată pe săptămână, acum pot spune că a trecut cel puțin o lună de când am țipat ultima oară la copil. Am folosit metoda RAIN (voi scrie despre asta într-un alt articol):
  • R – Recognize what is happening
  • A – Allow life to be just as it is
  • I – Investigate inner experience with kindness
  • N – Non-Identification.
Puteți citi mai mult despre asta aici.
Calea către a deveni un părinte blând, echilibrat, ferm, calm este dificilă și sinuoasă. Dar fiecare pas face ca atmosfera din familie să fie mai calmă, iar membrii familiei mai liniștiți și mai fericiți. Și fiecare victorie, oricât de măruntă, este o încurajare.
Dacă ai dori să creez un curs online gratis care să te ajute să țipi mai puțin la copii, dă te rog like și share acestui articol (așa pot contoriza câte persoane sunt interesate) sau scrie-mi un comentariu. Dacă se adună mai multă lume, mă pun pe treabă.
Dacă te-am ajutat, te-am inspirat, te-am bucurat cu poveștile mele pentru copii, te invit să urmărești pagina de facebook Făurim Oameni .(Like, Follow – see first – ca să și apară în news feed). Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *