#30 Jocul săptămânii

teatruCe zici de un teatru de umbre la tine acasă? Și nu unul greu de realizat, ci chiar unul pe care îl poți face împreună cu copilul de 3-4 ani, dar de care se poate bucura chiar și fratele mai mic, chiar în vârstă de un an.
Ideea am luat-o de aici, dar am dus-o puțin mai departe.
Am construit teatrul din piese lego, făcând câte doi stâlpi de o parte și de alta a scenei. Între cei patru stâlpi am inserat o foaie de hârtie și am pus în spatele ei o platformă pe care am așezat figurinele, apoi, mai în spate, o veioză. Iată cum arată:
teatru
Ce este diferit la jocul nostru față de ceea ce apare în filmuleț este că am pus pe platformă diferite figurine de animale pe care le-a ghicit fetița de un an și trei luni. Băiatul de patru ani și jumătate s-a distrat cu umbrele, apropiind și depărtând diferite obiecte de sursa de lumină.
Am reușit așadar să ne jucăm cu mic și cu mare.
Ce am urmărit prin acest joc:
  • Să reușim să petrecem timp împreună cu toții, fără ca cei mici să se certe ori ca unul din ei să se plictisească ori să nu înțeleagă jocul.
  • Să îi hrănim nevoia de competență băiatului mai mare, care a realizat aproape singur teatrul, urmărind explicațiile noastre.
  • Să îi vorbim celui mare despre umbre și despre cum se modifică ele în funcție de distanța între obiect, sursa de lumină și suprafața pe care se proiectează.
  • Să realizăm un joc în stil Montessori împreună cu fetița care a numit corect umbrele pe care le vedea proiectate: cerb, leu, girafă, capră, porc, etc.
Puteți vedea în imaginile de mai jos ceea ce am realizat. După cum puteți observa, băiatul a și ornat scena, pregătind-o de Crăciun:
cerb cal elefant capra girafa
Ce spuneți, încercați și voi?
Dacă doriți să citiți povești pentru copii, sugestii de jocuri sau articole de parenting necondiționat, cu empatie și cu limite puse cu blândețe, vă invit să urmăriți pagina de facebook Făurim Oameni. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *