Rugăminți repetate

Nu știu cum e la voi, dar la noi, atunci când îl rog pentru a mia oara același lucru și văd că tot nu pare să mă audă, simt cum îmi crește pulsul, respirația devine superficială, vocea începe să aibă tonalități ridicate. Și știi ceva? Nu îmi place asta, chiar deloc. Așa că am căutat câteva idei pentru a nu mai ajunge în punctul ACELA. Iată-le mai jos, sper să te ajute și pe tine:
  1. Înainte de a-l ruga ceva pe copil, pentru a avea mai multe șanse să mă asculte, mă conectez cu el: intru în joacă, cobor la nivelul său, stabilesc contact vizual, îl mângâi. Oricât de grăbită aș fi, dacă reușesc să fac asta înainte de a-i cere ceva, de cele mai multe ori sfârșim prin a avea parte de cooperare, fără a mai pierde vremea cu ru.
  2. Îi ofer alternative, sau măcar îl las să aleagă să facă ceea ce îl rog după 5-10 minute. De ce? Pentru că nici mie nu mi-ar plăcea să mă întrerupă cineva din ceea ce fac (mai ales dacă citesc o carte sau văd un film bun ori vorbesc cu o prietenă) și să mă pună să mănânc “acum” pentru că e ora mesei, sau să îmi spună că fie că vreau, fie că nu, ieșim afară. Așadar îi explic copilului că se apropie momentul să facem x lucru, îl întreb dacă mai are nevoie de timp și de cât. Îi ofer alternative acceptabile, apoi, după ce obțin un răspuns, îl las în pace să își termine treaba. De cele mai multe ori funcționează fără mari proteste.
  3. Empatizez și încerc să găsesc soluții care să fie acceptabile pentru el. Dacă simte nevoia să mai citim încă o carte, iar eu știu că trebuie să ieșim din casă acum, îl las să ia cartea cu el și îi și citesc afară din ea.
  4. Nu folosesc multe cuvinte. Creierul copiilor este încă în dezvoltare și uneori explicațiile lungi îi copleșesc. Așadar, mesajele simple, la obiect, pot face minuni.
  5. Ofer un exemplu. Atunci când el îmi vorbește, îmi cere să fiu atentă la el, o fac. Chiar dacă poate părea o prostie ceea ce îmi cere, pentru el e important. Altfel cum mă pot aștepta ca el să mă asculte, dacă eu nu îl ascult?
  6. Mă joc: “Chiloții ăștia întreabă – oare locul nostru e pe capul lui Octavian? Aaah, nuu! Poate trebuie să fie băgați pe mâini? Nuu! Dar unde? Pe picioare, zici? Chiar așa? N-aș fi crezut!”. Nici nu apuci să începi bine jocul, că problema e rezolvată.
  7. Rutina. Atunci când copilul știe că la prânz mănâncă și apoi se culcă, sunt șanse mai mari să coopereze și să nu îl chemi la masă de 10 ori fără ca el să raspundă.
La voi ce funcționează pentru a reuși să nu îi cereți copilului același lucru până vă crește tensiunea?
Dacă doriți să citiți povești pentru copii, sugestii de jocuri sau articole de parenting necondiționat, cu empatie și cu limite puse cu blândețe, vă invit să urmăriți pagina de facebook Făurim Oameni.(Like, Follow – see first – ca să vă și apară în news feed). Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *