Ce sunt tantrum-urile sau crizele de furie și cum le gestionăm?

Definiția sună cam așa: “an uncontrolled outburst of anger and frustration, typically in a young child.” – adică momentul acela când, deși te-ai chinuit să îi faci pe plac în toate felurile, copilul urlă, plânge, eventual (te) lovește și nu se liniștește prea ușor sau prea repede.
Dar hai să discutăm concret – de ce se întâmplă asta și ce poți face atunci când copilul trece printr-o astfel de criză.
Imaginează-ți (și nu îți va fi greu să faci asta) că ai avut una din Acele Zile când lucruri mărunte, la care țineai să se petreacă într-un anume fel, au mers anapoda:
  • Te-ai trezit în mârâielile copilului după o noapte cvasi-nedormită.
  • Ți-ai făcut cafeaua, dar nu ai apucat să o bei, pentru că a trebuit să faci micul dejun, să strângi prin casă sau să duci copilul la grădiniță după îndelungi rugăminți de a se mișca mai repede.
  • Ai încercat să cumperi paste (căci doar asta mănâncă în ultima vreme), dar ți-ai uitat portofelul acasă și a trebuit să inventezi ceva acceptabil pentru cină.
  • Ai fi vrut să faci duș (pot pune punct și aici, dar să zicem că ai reușit) neasistată și fără mii de întrebări: “ai terminat?”, “mai ai?”, “când vii?”.
  • Ai fi vrut să mănânci (și aici aș putea pune punct) altceva decât resturile de la masa copilului sau un senviș pe fugă. Și multă ciocolată, căci simți că doar de acolo îți mai iei energia.
E seară și intră și soțul pe ușă. Te gândești ce bine e că a venit, că puteți vorbi, că îi poți spune tot ce s-a întâmplat azi, că te va înțelege și te va ajuta. Te simți cam iritată după toată ziua, dar ești bucuroasă că a trecut, că te-ai stăpânit, că cel mic e mâncat, dormit, jucat, scos afară, conectat.
Și atunci soțul îți spune că mai are de lucru în seara asta și nu te poate ajuta. Sau vrea să iasă în oraș. Sau sparge o farfurie. Sincer, orice ar face sau ar spune, tu tot ai izbucni, căci ai acumulat multe și aveai nevoie doar de un pretext pentru “a le da afară”.
Ceea ce simți în acel moment este un tantrum. Vina nu este a soțului, sunt pur și simplu frustrări acumulate, care au nevoie să iasă la suprafață, să fie auzite.
În funcție de cum ți se răspunde la această ieșire, lucrurile se pot liniști mai ușor și mai repede, sau mai greu.
De exemplu, soțul îți poate spune că exagerezi și se poate enerva și el, iar discuțiile se pot opri abia noaptea târziu.
Sau el îți poate spune: “Cred că ai avut o zi grea. Lasă-mă să te țin în brațe. Totul va fi bine. Sunt aici. Iată și un pahar cu vin.”
Fix așa e și cu copiii.
Ei au zile grele din motive nebănuite de noi uneori. Se rupe bățul cu care se jucau, trebuie să plece din parc înainte de a fi pregătiți să facă asta, le e foame și masa nu e gata sau le e somn și sunt încă afară. Mâncarea oferită nu e fix cea dorită, ori alt copil le ia jucăria.
Și, după o zi în care a acumulat frustrări, vii tu, mama, și îi spui: “hai să te speli pe dinți!”
Pentru copil a fost o zi cu multe frustrări și numai de spălatul pe dinți nu are chef. Se simte așa cum am descris mai devreme că te simți tu după o zi frustrantă. Așa că urlă, plânge și eventual lovește. Nu pentru că e rău și mofturos și neascultător, ci pentru că i s-a umplut paharul și simte că nu mai poate. Așa cum ni se întâmplă și nouă uneori, când răbufnim.
Dacă noi, adulți fiind, abia ne controlăm emoțiile și reacțiile în diferite ipostaze, de ce am avea așteptări foarte mari de la copii? Și ei sunt oameni, cu emoțiile, frustrările și greutățile lor. În plus, mai au ceva până să se poată controla. Sunt totuși copii.
Bun, acum că am stabilit că cel mic face așa urât pentru că îi e greu și are nevoie să dea afară toată încărcătura, ce facem?
Răspunsul e simplu: îi suntem alături așa cum am vrea să ne fie și nouă cineva alături (după cum am exemplificat mai sus).
  • Îl luăm în brațe dacă ne lasă.
  • Îi spunem că îl înțelegem că îi e greu, că e frustrat sau nervos.
  • Îl lăsăm să plângă cât are nevoie, fiindu-i aproape în același timp.
  • Menținem totuși limitele (nu lovim pe nimeni).
  • Îi spunem că îl iubim.
  • Respirăm adânc și îi ascultăm durerea atât cât are nevoie. Fără comentarii, fără mită, fără amenințări, fără distragerea atenției. Are nevoie de un plâns bun, dus până la capăt.
Sau, cu alte cuvinte, ne comportăm așa cum am vrea să se comporte și altcineva cu noi.
Apoi va fi iar soare pe fața copilului, iar tu vei ști că i-ai fost alături și l-ai ajutat.
Cu iubire totul se rezolvă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *