Ruşinea ajutor sau inamic

ţi fie ruşine!”
“Vaai, ce ruşine, băiat mare şi încă nu merge la oliţă!”

Sau, variantele mai dure, în care, de exemplu, un copil este pus povestească în faţa clasei o întâmplare când el a greşit, sau colegii săi sunt încurajaţi râdă de el în cazul în care se comportă într-un anume fel.

Putem crede ruşinea îi va ajuta pe copii înţeleagă au greşit, îiaducă pe calea cea bună”, dar adevărul este departe de a fi acesta.

În realitate, ruşinea şi umilirea duc la ruşine şi umilire. Ce înseamnă asta? Înseamnă în felul acesta îl învăţăm pe copil aceasta este modalitatea corectă de a se comporta: îi umilească pe cei mai slabica el, îi hărţuiască. La fel cum un copil care este învăţat asculte de părinţi cu ajutorul bătăii, va folosi şi el, la rândul său, bătaia în faţa celor mai neputincioşi ca el.

Brené Brown, care se ocupă cu cercetarea unei arii largi de subiecte cum ar fi vulnerabilitatea, curajul, sentimentul valorii personale şi cel al ruşinii, ne spune ruşinea corodează partea din noi care ne ajută credem suntem capabili ne schimbăm”. Acest lucru înseamnă promovând ruşinea, folosindu-ne de ea, acceptând facă parte din viaţa noastră şi a copilului nostru, îl facem pe acesta se simtă neajutorat, incapabil se schimbe (căci doar i-am pus deja eticheta – este un copil rău), descurajat. De aici este doar un pas până la a vedea cum se dezvoltă un comportament din ce în ce mai neadecvat din partea copilului, pentru el deja se simte neînţeles, respins şi etichetat fiind un copil rău.

Nici pe termen lung folosirea ruşinii pentru a controla comportamentul copilului nu aduce roade. În primul rând, deoarece nu putem controla comportamentul altei persoane, indiferent de vârsta sa. Comportamentul este o alegere, iar noi, ca părinţi, avem rolul îi indrumam pe cei mici, le explicăm care este calea cea bună şi impunem limite atunci când este necesar, neuitând, totuşi, îi iubim orice ar face. Ruşinea îiîndepărtează pe copii de părinţi şi corodează sentimentele de încredere, de respect, de iubire.

Şi nu în ultimul rând, ruşinea nu îi ajută pe copii înţeleagă unde au greşit, nu îi învaţă empatia faţă de ceilalţi şi nici nu îi ajută caute împreună cu părinţii o soluţie pentru a depăşi impasul, pentru a rezolva problema creată. Indiferent de vârstă, copiii vor face greşeli (cu toţii greşim de altfel, fie recunoaştem sau nu).

Ceea ce face diferenţa este modul nostru ca părinţi de a reacţiona la aceste greşeli, mici sau mari. Atâta timp cât ţinem minte a greşi este omeneşte şi din greşeli învăţăm, îi putem ajută pe copii reacţionezeîn mod matur şi constructiv atunci când fac o greşeală, şi-o repare, îşi ceară scuze într-un mod sincer, înţeleagă toată lumea are dreptul la o nouă şansă. În plus, petrecând timp de calitate cu ei, ascultăndu-i chiar şi atunci când suntem presaţi de alte lucruri, le arătăm ne pasă, le suntem alături şi suntem disponibili pentru a-i ajuta oricând, mereu.

Comportându-ne cu copiii noştri în felul în care ne dorim ca ei se comporte cu ceilalţi, le dăm un exemplu şi îi ajutăm valorifice empatia, respectul şi atenţia faţă de ceilalţi.