Pe 20 martie a fost ziua internaţională a fericirii. M-am hotărât ca în această săptămână să scriu un articol dedicat acestui subiect: cum ne ajutăm copiii să devină oameni fericiţi?
Dar înainte de toate, vin şi întreb: suntem noi fericiţi? Şi ce ne aduce fericirea? Te rog să te gândeşti la aceste două întrebări, căci aici este cheia pentru a ajunge acolo unde ne dorim. De cele mai multe ori, fericirea nu vine dintr-un salariu mai mare, mai multe lucruri achiziţionate sau mai mult timp petrecut la birou. Fericirea vine din timpul de calitate petrecut zilnic cu cei pe care îi iubim, din trăirea sentimentului de eficienţă şi din experimentarea voinţei, a sentimentului de alegere atunci cândîntreprinzi o acţiune. Conform teoriei autodeterminării există aşadar trei nevoi de baza: nevoia de autonomie, nevoia de competenţă şi nevoia de relaţionare. Acestea sunt nevoile care, odată îndeplinite, ne duc la o stare de bine, de împlinire. Şi acest lucru este valabil atât pentru noi, adulţii, cât şi pentru copii.
Cum putem aşadar să îi ajutăm să devină oameni fericiţi?
1. Prin atenţia pe care le-o acordăm, arătându-le totodată iubire necondiţionată:
„O copilărie în care copilului i se oferă cât mai multă conectare este baza fericirii adultului de mai târziu” – spune psihologul Edward Hallowell şi autorul cărţii Rădăcinile copilăriei unui adult fericit. Copiii, ca şi noi, adulţii, au nevoie să vadă căemoţiile lor sunt înţelese şi acceptate ; că sunt ascultaţi, că cei din jur sunt atenţi la ei.
Fiinţa umană nu este solitară. Dintotdeauna, şi la orice, omul are nevoie de relaţionare, comunicare, comuniune. În cele mai multe cazuri un copil izolat în ciuda dorinţei lui de cei cu care ar vrea să relaţioneze va avea un comportament negativ şi imprevizibil. Această nevoie este simultan cel mai simplu şi cel mai dificil de alimentat. Trebuie început prin a ne asigura că păstrăm mereu o conexiune cu micii interlocutori şi îi punem pe picior de egalitate. Trebuie să ascultăm pentru a fi ascultaţi. Prin ascultare cel mic înţelege că el face parte din aceeaşi entitate cu tine – familia.
Şi cum se simte mai în comuniune cineva dacă nu în prezenţa iubirii ? Deşi poate părea un termen forţat şi deseori neluat în seama, iubirea necondiţionată oferă copilului calea spre apartenenţă. El ştie că e cu ai lui, cu cei asemeni lui atunci când este iubit necondiţionat.
Puneţi relaţia cu copilul pe primul loc, oferiţi–vă lui şi veţi observa că este mult mai simplu să introduci orice noţiune fie pe plan intelectual, fie pe plan emoţional.
2. Acordându-le autonomie chiar de la vârstele cele mai mici. Dacă am întreba câteva sute de părinţi despre cum ar vrea să fie copiii lor ca adulţi, cel mai probabil o bună parte din ei ar răspunde : autonomi. Autonom nu înseamnă că nu ai nevoie de ajutor. Autonom este un copil care ştie ce poate face singur şi care o va face singur (cu mici excepţii care sunt legate cel mai probabil de o altă nevoie de baza, aceea de apartenenţă şi apropiere). Pentru a făuri un copil autonom, părintele trebuie să ştie să îi dezvolte încrederea în sine. Iar un prim pas pentru a-l învăţa asta este renunţarea la controlul excesiv.
3. Hrănindu-le nevoia de competenţă. Un factor cheie ce leagă nevoia de competenţă de cea de autonomie este încrederea în sine. Omul se naşte cu dorinţa nestăvilită de a învăţa: învaţă să comunice, învaţă să se deplaseze şi, dacă ar fi lăsat, învaţă până lasfârşitul vieţii. Odată stabilită încrederea în sine, omul, şi puiul de om, va încerca să descopere, să dobândească noi abilităţi. Nu trebuie uitată în acest proces unicitatea individului şi că această dorinţă de cunoaştere trebuie să fie preponderent intrinsecă.
Cum se cultivă această nevoie primară a copilului? Un imbold uşor, o călăuzire non-intrusivă din umbră, provocări adecvate capacităţilor lor cognitive şi motrice.
Iată, deci cele trei elemente de bază pe care le avem la dispoziţie pentru a făuri oameni fericiţi. Pentru a ne ajuta atât pe noi, cât şi pe cei mici cu scopul de a ne simţi împliniţi, conectaţi, întreprinzători, eficienţi, fericiţi.
Vă doresc tuturor în final: nu numai să fi reuşit să petreceţi o zi a fericirii împlinită, cât mai ales fiecare zi din viaţa voastră şi a celor dragi să vă aducă cu un pas mai aproape de fericirea pe care din păcate o simţim doar uneori.