Ce este familia? Cine face parte din familie? Acestea sunt întrebări care mi-au fost puse de către piciul de 3 ani, pentru a înţelege mai bine conceptual de familie. I-am explicat, bineînţeles, dar consider că cea mai bună explicaţie vine prin joc. Fiind mijlocul preferat de comunicare al copiilor, mai ales la vârste fragede, putem să ne folosim de el pentru a le introduce noţiuni noi şi pentru a-i ajuta să înţeleagă mai bine unele aspecte care pentru ei sunt uneori abstracte.

De ce avem nevoie?

• hârtie cartonată
• poze cu membrii familiei apropiate
• lipici
• creioane sau carioci colorate

Care sunt paşii care trebuie urmaţi?

Desenaţi un copac pe întreaga hârtie cartonată, având grijă să lăsaţi destul spaţiu pentru poze. Implicaţi-l pe copil în acest process: el poate să deseneze crengile sau să coloreze coroana. Mai departe, rugaţi-l să lipească pozele cu membrii familiei în locurile pe care i le indicaţi. Scrieţi sub fiecare poză numele complet, astfel încât, încet-încet, copilul să asocieze poză cu numele scris sub ea.

În funcţie de vârstă şi dispoziţia copilului, puteţi extinde jocul în felul următor:

Realizaţi câte o planşă pentru fiecare membru al familiei în care să desenaţi acelaşi peisaj în anotimpul în care persoana respectivă s-a născut. Împărţiţi planşa în mai multe părţi, astfel încât, pe lângă peisajul care denotă anotimpul, puteţi adăuga (prin desen) următoarele: ce îi place copilului să facă împreună cu persoana respectivă (cu unii bunici poate îi place mai mult să picteze, iar la alţii îi place să grădinărească), care este mâncarea preferată a rudei respective, care este cadoul preferat primit de la acea persoană, ori, de exemplu, ce îşi doreşte să facă împreună data viitoare când se vor vedea (cu tata poate îşi doreşte să stea să i se citească, cu mama să se joace cu lego, cu un bunic să lucreze în grădina… şi aşa mai departe). Puteţi adăuga pe planşă şi caracteristicile fizice ale rudelor (ce culoare au ochii, părul, dacă nasul este mai mare sau mai mic) sau puteţi purta o discuţie cu copilul despre personalitatea fiecărei persoane în parte: unii oameni sunt mereu veseli, alţii sunt vorbăreţi, sau, din contra, mai tăcuţi. Întrebaţi-l ce observă la fiecare.

Imaginaţia noastră este limita în ceea ce priveşte detaliile desenate pe planşă şi putem bineînţeles să urmăm indicaţiile copilului pentru a extinde jocul.

În felul acesta putem să îi ajutăm pe cei mici să îi cunoască mai bine pe părinţi, fraţi, bunici, mătuşi, unchi, să afle anotimpul în care s-a născut fiecare, să conştientizeze că fiecare persoană are caracteristicile sale şi să descrie mai bine relaţia pe care o au cu fiecare.

Totodată, cu ajutorul arborelui genealogic, copilul începe să înţeleagă mai bine relaţiile din familie şi care sunt membrii familiei.
Sper că acest joc v-a fost de ajutor şi aştept cu interes comentarii cu privire la cum a decurs jocul şi cum l-aţi îmbogăţit!