Vorbim mult despre limite, limite puse cu blândețe, limitele noastre, educație, disciplină, respect.

Deseori este îndeajuns să te cobori la nivelul copilului, să îi arăți empatie, să îi oferi opțiuni, să îi hrănești nevoile reale și să îi îndeplinești dorința în imaginar pentru a reuși să pui o limită cu blândețe.

De cele mai multe ori este bine să fii atent și tu la limitele tale: nu este benefic să îl rogi de 10 ori, nici să negociezi la nesfârșit: asta va duce doar la frustrare de partea ta și apoi la furie – și nu vrei să ajungi acolo.

Este evident că în contextul pandemiei atât limitele noastre, cât și ale copiilor, sunt forțate.

De aceea mi-am dorit să discutăm în continuare pe acest subiect, dincolo de cele două interviuri cu Psih. Alina Porumboiu pe care le puteți găsi aici:

Cum să nu ne mai pierdem răbdarea?

Limitele puse cu empatie

Căci rămâne totuși întrebarea:

Limita pe care o pun este despre mine sau despre copil?

Sau mai clar:

Atunci când îmi împiedic copilul să alerge în stradă – limita pe care o pun este cu privire la siguranța sa.

Atunci când îmi opresc copilul să își exprime de exemplu frustrarea într-un mediu public (exprimare cu care nu aș avea o problemă în mod normal) – limita este despre mine, despre cum îmi doresc eu să fiu perceput de către societate.

Atunci când limita este despre mine, deseori mesajul meu este transmis cu furie, este lipsit de răbdare sau empatie și creează la rândul său frustrare, furie și nesupunere în copil.

Limitele sănătoase sunt cele care vin din dorința de a ajuta copilul să se comporte cu respect, din nevoia de siguranță, din nevoia sa de a fi sănătos, sunt limite care vin din valorile familiei noastre.

Limitele care sunt despre părinte sunt cele hrănite de credințe limitative, de traume, de obiceiuri din propria copilărie. Întrebarea care uneori stă în spate este:

“Ce va crede lumea despre mine dacă copilul meu se comportă așa?”

Am gândit așadar un mic ghid spre a fi de ajutor în a pune limite sănătoase:

Pune o limită dacă:

– Copilul este în pericol sau o altă persoană este în pericol
– Comportamentul copilului îi lezează fizic sau emoțional pe cei din jur
– Valorile tale ca părinte sau valorile familiei voastre sunt încălcate.
– Simți că limitele tale sunt încălcate: ai spus “da” de prea multe ori poate, sau ai oferit prea multe șanse ca cel mic să înțeleagă că e timpul să se oprească.

Gândește-te dacă limita este realmente necesară dacă:

– Ești în public. De cele mai multe ori, în sinea noastră și în cămin acceptăm fără probleme unele comportamente. În public nu. De ce? Pentru că am fost învățați că gura lumii e importantă. Contează. Întreabă-te dacă chiar așa e. Știi răspunsul.
– Simți că limita vine dintr-o teamă: “mi-e teamă că va ajunge “pe drumuri” dacă nu învață și nu își face acum tema la mate” versus “înțeleg că acum e obosit” sau “toată nebunia asta cu pandemia îl afectează și pe el, nu doar pe mine”.
– Ești presat de timp. Noi, adulții, încercăm să le facem pe toate și clar nu ne iese. De aici vine și alergătura continuă, stresul, lipsa răbdării. Copiii mici nu au noțiunea timpului. Ei trăiesc în prezent, descoperă, se minunează, simt, se concentrează pe deplin. Ce putem noi face în aceste momente este să respirăm adânc și să ne reamintim că 5 minute în plus ne pot aduce și nouă conexiune și calm.

Tu ce ai adăuga la listele de mai sus? Scrie-mi în comentarii.

Te invit să urmărești pagina de facebook Făurim Oameni pentru mai multe resurse în ceea ce privește parentingul.

Iar de ai nevoie de susținere, resurse mai multe și cursuri dedicate, intra pe grupul de facebook Făurim Oameni – ajutor în parenting.

Mulțumesc!