Ce aleg în această perioadă: sunt părinte sau profesor?

Ceea ce încearcă să facă părinții în momentele astea este de-a dreptul imposibil: să fii și părinte, și profesor, și să mai și muncești în același timp e ceva ce te poate duce la disperare. Nu ai cum să le faci pe toate și cu siguranță nu concomitent. Nu avem cum să păstrăm programul și rigorile de acum trei săptămâni.

La fel ca noi, copiii vor să iasă afară, vor să fie cu prietenii. La fel ca nouă, și lor le e teamă.

Putem pune, așadar, rolul nostru de profesor sau învățător deoparte. Ei au nevoie de noi, de mama și de tata, caută în ochii noștri siguranța, certitudinea că totul va fi bine, caută acel loc în care se pot cuibări și își pot exprima emoțiile și nevoile fără cenzură.

Da, vor țipa, vor plânge, se vor înfuria, vor protesta. Și nouă ne vine să facem asta. E perfect normal, iar ei au nevoie să îi ascultăm și să le fim alături pe timp de furtună.

Pentru că cel mai important lucru acum nu este cât au avansat la mate, ci să le fim alături copiilor din punct de vedere emoțional.

Cum facem asta?

Ascultându-i.

Copilul școlar poate protesta verbal, poate să bată cu pumnul în masă, poate să țipe. Preșcolarul și toddlerul vor plânge poate mai mult, vor avea crize de furie, poate vor fi mai agățați de părinți. Acum e momentul, mai mult ca niciodată, să înțelegem că aceste comportamente nu sunt răsfăț, răzgâială, răutate. Este sunt simptomele a ceea ce se petrece cu noi toți, iar copiii au nevoie, ca și noi, să se simtă înțeleși, ascultați, conținuți, ocrotiți.

Jucându-ne.

Iar asta pentru că:
• râsul diminuează nivelul de cortizol și adrenalină
• râsul oferă eliberare emoțională
• în timpul hârjonelii corpul produce oxitocină, care favorizează apropierea, conectarea
• corpul produce endorfine, ceea ce duce la o stare de bine

Iată aici câteva idei de joacă ce vă vor diminua nivelul de anxietate și vă vor conecta.

Atunci când folosim joaca fizică pentru a diminua stresul, anxietatea se reduce, iar copilul redevine luminos. Joaca fizică îl ajută pe copil să își folosească energia pe care ar fi consumat-o țipând, aruncând cu lucruri în jur, iar râsul ajută prin eliberarea de oxitocină și de endorfine.

Încercați și vedeți ce îl face pe copilul vostru să râdă (în afară de gâdilat, căci prin gâdilat îi luăm din putere și control), puteți să vă alergați, să vă bateți cu pernele, să vă călăriți, să îl lăsați să vă închidă la închisoare și apoi să fugă cu “cheia” prin casă, el având astfel libertate și control. Timpul special petrecut zilnic (făcând cu copilul doar ce își dorește el) și joaca fizică ajută mult relația părinte-copil prin apropiere, conectare și eliminare a stresului.

Iar temele pot aștepta. Cel mai important acum este să ne ocupăm de sănătatea noastră emoțională și de cea a copiilor noștri.

Cu speranța că v-am fost de ajutor, vă rog să îmi spuneți în ce fel vă pot ajuta, dragi părinți, în această perioadă, și vă invit pe grupul de Facebook Făurim Oameni – ajutor în parenting unde veți găsi ajutor, articole utile, o comunitate formată din părinți care doresc să își crească copiii cu empatie și respect și psihologi care doresc să ne dea o mână de ajutor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *