Cele mai accesibile și îndrăgite idei de cadouri

Ce găsiți în acest articol: o listă cu idei de cadouri pentru copii mici și mari, care vor stârni încântare și uimire și nu vă vor lăsa cu buzunarele goale.

 

Vine Crăciunul cu pași repezi și peste tot (în magazine, pe stradă, online) dai peste reclame, liste de cumpărături cu cele mai bune idei de cadouri, oferte peste oferte (de neratat, doar vin după black friday/week, Moș Nicolae și înainte de reducerile din ianuarie), jucării peste jucării, cu sau fără baterii, cântece și luminițe, din lemn sau plastic, menite să ne inunde locuințele până la refuz.

 

 

De ce nu jucării?

 

Pentru cei dintre noi care se simt sufocați de atâtea jucării , cei care observă că cei mici tot la lucrurile reale “trag”, că pot crea un joc imaginar frumos doar cu mărgelele mamei, vin cu o simplă confirmare, sus ținută de un studiu recent al Universității din Toledo: mai puține jucării îi ajută pe copii să se joace mai sănătos, să își folosească imaginația și să se dezvolte cognitiv mai bine.

 

Studiul este făcut pe 36 toddleri cu vârste între 18 și 30 luni cărora li s-au pus la dispoziție 4 sau 16 jucării. Calitatea jocului a fost evident mai bună în cazul celor cu mai puține jucării. Nu e nimic nou, știam sau simțeam cu toții asta: nefiind încărcați cu jucării, copiii își folosesc mai mult imaginația, îmbină piesele din jucării cu obiecte din casă pentru a crea ceva nou, ajută la treburile zilnice (pus la spălat, dat cu aspiratorul, șters praful, făcut aluat, pus mirodenii în mâncare, sau chiar tăiat legume), cântă, dansează, ies și se joacă cu bețe și pietre afară indiferent de vreme.



 

Dar ce cadouri să le oferim de Crăciun?

 

Oferă-le o experiență: bilete la teatru, bilete de tren pentru a pleca împreună pentru o zi până la munte ca să vă jucați în zăpadă, bilete la film pentru întreaga familie, o ieșire la zoo sau la muzeul de istorie naturală.

 

Oferă-le șansa de a învăța ceva nou: fie că este vorba despre lecții de chitară, de balet, înot sau aikido, copiii vor fi încântați că pasiunile lor sunt hrănite, dorințele lor sunt auzite și au șansa să se dezvolte și să își urmeze pasiunile.

 

Oferă-le timp: timp împreună, în tihnă, jucându-vă nestructurat, după cum își dorește copilul. Timp “special” fără ceas, fără stat online, fără ecrane, fără telefoane, fără “trebuie să”.

 

Oferă-le cărți: indiferent dacă este vorba despre un bebe de câteva luni, un toddler descoperitor sau un copil de 8 ani, cărțile deschid porțile unui univers fantastic, plin de magie. În antiteză cu studiul de mai sus și indiferent de ce ar spune oricine, nu cred că cineva poate avea vreodată prea multe cărți sau să se simtă sufocat de ele. Iată aici o listă cu 15 cărți deosebite, despre iarnă și Crăciun.

 

Timp, experiențe, amintiri și cărți. Acestea sunt cadourile cu adevărat valoroase și îndrăgite, care costă puțini bani și le aduc copiilor noștri “magia Crăciunului” în suflet. Pentru că indiferent dacă (mai) cred sau nu în Moș Crăciun, această sărbătoare este despre familie, despre noi, despre a fi, a face și a descoperi împreună, nu despre moși îmbrăcați în roșu.

 

Spune-mi, în comentarii, ce părere ai despre acest articol și ce ați ales să îi oferiți copilului “de la Moșu'”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *