Secretul pentru a pune limite cu blândețe și fermitate

Când era mic mă auzea și mă asculta. Venea atunci când îl strigam, era suficient să îi ascult nevoile pentru a putea reuși să ne înțelegem și să cooperăm.
Acum.. acum am uneori senzația că trăiesc cu un adolescent, doar că are cinci ani. Pufnește dacă îl rog să își ducă chiloții la coș, își dă ochii peste cap dacă e în situația de a strânge ceea ce a împrăștiat. Ce mai, e prima adolescență!
Și cum sunt convinsă că nu suntem noi un caz singular, am zis să vă împărtășesc ceva ce a funcționat la noi pentru a pune limite cu blândețe și fermitate, pentru nu mai ajunge să ne pierdem răbdarea, să ne enervăm, să țipăm.

L-ai rugat o dată – nu te-a auzit. L-ai rugat a doua oară – e clar că te ignoră. Îl mai rogi și a treia oară pentru ca apoi să ajungi să țipi?

Nu.
Te cobori la nivelul lui, te conectezi cu el, intri în joc, discutați un minut despre ce face apoi reiterezi rugămintea.
Dacă primești în schimb tăcere sau proteste, înseamnă că este necesar ca gesturile tale să îți oglindească mesajul. Asta nu înseamnă să îl lovești sau să te comporți violent, ci să îi transmiți copilului că îl vei ajuta, cu blândețe, să ducă lucrurile la bun sfârșit.

Practic ce ar trebui să faci?

Nu vrea să strângă jucăriile?
Te așezi lângă el, îi transmiți că îl înțelegi că vrea să se mai joace și că va mai putea să o facă mâine. Acum e timpul să strângem.
Îți spune să le strângi tu?
Îi poți răspunde că îl crezi că se simte copleșit de haosul ce vă înconjoară (doar și tu simți asta) și că înțelegi că nici nu știe cu ce să înceapă, așa că îl poți ajuta: tu strângi piesele de lego, iar el puzzle-ul. Sau el adună mingile laolaltă și tu le pui în coșul lor. Apoi vă puneți pe treabă.
Nu vrea să se spele?
Încearcă mai întâi să afli de ce. După ce îți spune, îți va fi mult mai ușor să încerci să îi îndeplinești dorința (poate vrea să termine ceva de colorat), pentru ca apoi să meargă la baie.
Găsește alt motiv de refuz?
Îl poți ajuta cu blândețe și fermitate să se suie în cadă. Îi spui că îl înțelegi că nu vrea și că trebuie să se spele, apoi îl ridici și îl pui în cadă.
Începe să țipe sau să plângă?
E dreptul lui să aibă emoții, să și le arate, să se descarce. Oferă-i un mediu sigur pentru a se exterioriza, ține-l în brațe, arată-i că îi înțelegi nemulțumirea. Menține în același timp limita.
Făcând cele de mai sus vei reuși să nu îți mai pierzi răbdarea dintr-un motiv foarte simplu:

Ai pus limita la timp.

 
Nu l-ai rugat de 10 ori.
Nu i-ai oferite șanse peste șanse să te asculte.
Nu ți-ai depășit tu limita.
Nu ai ajuns să te enervezi.
Ai vorbit cu blândețe.
Ai oferit înțelegere și empatie.
Ai spus Stop când a fost cazul și ai fost consecvent(ă).
I-ai acceptat emoțiile.
I-ai arătat că se poate baza pe tine atunci când are nevoie de ajutor pentru a se opri.
Parentingul cu blândețe nu înseamnă parenting fără limite.
Înseamnă empatie și fermitate. Poți citi mai multe despre asta aici și aici.
Iar uneori înseamnă să fii și jucăuș.
Dacă doriți să citiți povești pentru copii, sugestii de jocuri sau articole de parenting necondiționat, cu empatie și cu limite puse cu blândețe, vă invit să urmăriți pagina de facebook Făurim Oameni.(Like, Follow – see first – ca să vă și apară în news feed). Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *