De ce este esențială joaca senzorială în dezvoltarea copilului

.. sau cum trecem de la “nu te murdări” la “hai, fă plici în baltă”.

Era o reclamă la un detergent când eram eu mai tânără în care se spunea “murdărirea este bună”. Nu prea am înțeles eu atunci ce voiau să spună, dincolo de ideea de a-și vinde produsul. Abia după ce mi-a crescut primul copil și am văzut bucuria în privirea lui în timp ce se juca cu un băț într-o baltă (moment ce a dat apoi naștere poveștii Crenguța fermecată ), am început să înțeleg că jocul în nisip, în pământ, în bălți, cu pietre și frunze este mult mai important ca orice jucărie, fie ea de lemn, plastic, cu luminițe sau fără.

Joaca senzorială este vitală în dezvoltarea copilului pentru că ajută la îmbogățirea limbajului, la dezvoltarea cognitivă și a memoriei, hrănește creativitatea, ajută copiii anxioși să se liniștească și face ca cei mici să afle “pe pielea lor” ce înseamnă moale, tare, ud, uscat, lipicios, dulce, aspru, zgomotos, parfumat.

Încă din primele momente după naștere bebelușul află ce este cald și rece, ud, uscat, simte și se ghidează imediat după mirosul mamei, după atingerea ei. Așa descoperă lumea. Apoi, pe la două luni, poate fi fascinat să se joace cu o sticlă de plastic în care au fost puse paste. Sunetul îl intrigă, observă că are puterea să facă lucrurile să se miște și să scoată sunete. Descoperă texturile: dă-i bebelușului tău mai multe bucăți de pânză (catifea, bumbac, lână, mătase) și lasă-l să le atingă, să vadă diferența dintre ele. Îmi aduc aminte cum fata mea, pe la vârsta de 3-4 luni putea sta și 30 de minute să se uite la umbrele ce se proiectau pe tavan, în lumina soarelui de afară!

Apoi ei cresc, devin exploratori și descoperă joaca în nisip, plăcerea de a stropi, bucuria de a uda, de a amesteca nisipul cu apa. Pictează cu mânuțele, modelează plastilina și aluatul, dansează cu stângăcie, cântă din tot sufletul. Cocoțați pe blatul de bucătărie pot mirosi la nesfârșit condimente, le pot recunoaște apoi și cu ochii închiși. Descoperă gusturi și texturi. Află că pasta aceea de spanac e scârboasă sau că a face “cranț” mușcând dintr-un morcov e de-a dreptul delicios!

Tot acest melanj de stimuli care antrenează auzul, văzul, atingerea, gustul, mirosul îi ajută să descopere lumea ce îi înconjoară, sedimentează memoria, ba chiar pot face o diferență considerabilă în viața copiilor cu diferite probleme sau dificultăți medicale.

Nu e nevoie să cumperi jucării multe, televizorul sau tableta nu îți sunt aliați, jucăriile cu multe luminițe și muzică tare care se repetă la nesfârșit au doar darul să te enerveze. Tot ce trebuie să faci este să creezi un mediu sigur în care copilul să poată explora în voie, să descopere lumea care îl înconjoară. Lasă-l să sape în pământ, să stropească, să pună mâna pe gheață și zăpadă, să lase nisipul să îi treacă printre degete, să asculte marea, bâzâitul albinelor, să guste roșia de pe vrej, să observe buburuza cum i se plimbă pe degete, să colecționeze pietre, să privească și să simtă căldura unui foc “de tabără”.

Iar dacă ai nevoie de niște idei în plus, îți propun să faceți o cutie senzorială , cu ajutorul căreia se dezvoltă atenția, cei mici folosindu-și simțul tactil pentru a ghici ce este înăuntru.

Sau puteți să faceți un joc senzorial : pe rând, unul dintre voi trebuie să închidă ochii și să ghicească: gustul, mirosul, materialul, sunetul.

Sau fratele mai mare poate face o sticlă senzorială pentru cel mic. Am scris despre asta aici.
Dacă te-am inspirat, te invit să urmărești pagina de facebook Făurim Oameni
(Like, Follow – see first – ca să și apară în news feed). Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *