Doar un pipi mic în marea cea mare

“Mami, pipi!” – “Intră în mare, dragul meu!”
.. din păcate acesta este un dialog des întâlnit, căci mulți părinți merg pe ideea că un pipi e inofensiv. Și cel mai probabil unul singur, în marea cea mare, așa și e. Dar nu e unul. Și așa ajungem să ne scăldăm cu toții în marea călduță, mirați apoi că cel mic se îmbolnăvește. Sau poate e genul de copil care nu se bălăcește, nu râde cu poftă în apă în timp ce stropește și nu sunt șanse să înghită vreun strop. Dar hai să fim serioși: avem grijă să cumpărăm saltea de cocos pentru pătuț, mâncarea trebuie să fie bio, activitățile cât mai educative, dar.. e ok să facă pipi în mare și să se scalde în el?
Și eu am fost învățată să fac așa când eram mică, recunosc. Dar între timp m-am mai gândit, am mai citit, am găsit soluții. Pentru că nimănui nu îi place să facă baie în pipi! Nici mie, nici ție, nimănui! Fie el mic sau mare, de 2 sau de 90 de ani!
Iar schimbarea vine de la noi, chiar și din lucrurile mărunte. În 20 de ani poate plajele și marea vor fi mai curate pentru că noi, părinții de azi, am decis să ne educăm copiii astfel încât să le pese: să nu arunce chiștocuri peste tot, să nu lase recipiente de tot felul prin nisip și să nu își facă nevoile în mare sau în nisip!
Căci dacă te întrebi dacă poate mai bine să facă în nisip, sincer nici asta nu e cea mai bună idee, pentru că nimănui nu i-ar plăcea să se joace acolo unde altul a făcut pipi. Sau caca.
Ce poți face? Folosești un pampers, o aleză sau o oliță portabilă, cu o pungă pusă sub ea. E simplu și igienic, atât pentru treaba mare, cât și pentru treaba mică. Pentru băieți o sticlă de plastic goală e perfectă pentru a face pipi în ea. Apoi o aruncați la coș. Soluții se găsesc.
A venit vara și plajele vor fi iar pline și marea caldă. Va fi veselie, joc, distracție! Vă doresc așadar un concediu plăcut, cu apa mării încălzită doar de razele soarelui și cu nisip fin, fără surprize neplăcute în el!
Dacă te-am inspirat, te invit să urmărești pagina de facebook Făurim Oameni
Like, Follow – see first – ca să și apară în news feed). Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *