“Odá!” spune Nadia, ca să îi mai citesc același fragment din carte. “Odá!” – ca să o pup iar și iar și iar! “Odá!” – ca să dansăm și să o învârt la nesfârșit! “Odá!”..

Până azi, când am luat-o la culcare și am învelit-o. Apoi s-a dezvelit și mi-a spus: “odată” – clar, zâmbind.

“Ai spus odată!” i-am zis și am luat-o în brațe.

Ea a repetat: “odată, odată, odată!”

Am simțit bucurie și un strop de tristețe. Așa repede trec aceste etape: primul zâmbet, primul gângurit, primul “ebe” (te iubesc), primul pas singură, prima oară când a luat creionul în mână și a desenat. Azi perioada lui “odá” a apus. Și așa vor apune multe altele. Știu asta și de la Octavian, căci am trecut și cu el prin toate: puțin altfel, dar atât de similar!

Doar că, cu el am avut timp să le savurez, am avut timp să le notez și, apoi, însărcinată fiind iar, am știut că le voi retrăi. El ne-a dăruit primul “mama”, primul “tata”, primul “ebita” (iubita), primul “ding dong” (“din nou” – apropo de asta: când i-am spus aseară cum spunea la “din nou”, a râs și mi-a zis că probabil ar fi putut de atunci să cânte bine Frere Jacques – “ding-dang-dong!”).

Iar ea? Ea ne oferă pentru ultima oară aceste momente, râsul de bebe, fericirea de a se juca cu picioarele, primele cuvinte stâlcite. Iar la ea ne e mult mai greu să le savurăm. Suntem mai obosiți, cu mai puțină răbdare, cu mai multe lucruri de făcut.

Și totuși.. atunci când ne oprim și primim în suflet aceste momente e magic.

Așa cum acum, în somn fiind, a spus râzând: “odată!”. Apoi a pus capul pe mine și s-a culcat.

Trag cu ochiul la ea, la zulufii ei perfecți, în timp ce scriu și aș vrea să pot păstra cumva aceste momente. Mă gâdilă părul ei fin, mă apasă greutatea ei și parcă sufletul mi se deschide pentru a primi iar darul copilului lipit de tine, încă dependent de tine!

Știu acum că anii vor trece repede și totul se va schimba fără să ne dăm seama.

Știu acum că trebuie să savurez la maxim fiecare secundă cu ei și să încerc din ce în ce mai mult să fiu mai conștientă și recunoscătoare pentru minunile pe care le am!

Știu acum că nu trebuie să mă mai grăbesc, căci lucrurile vin de la sine, așa cum primul “odá”, va deveni, cât de repede, și ultimul.

Dacă te-am ajutat, te-am inspirat, te-am bucurat cu poveștile mele pentru copii, te invit să urmărești pagina de facebook Făurim Oameni .(Like, Follow – see first – ca să și apară în news feed). Mulțumesc!