Vizitele la doctor (2)

Îți spuneam în articolul precedent legat de frica de a merge la doctor de băiețelul unei prietene care se manifesta în felul următor doar atunci când intra în clinică: „plânge foarte foarte tare, cu sughiţuri, transpiră instant, se înroşeşte tot, e încordat, se ţine de gâtul meu foarte tare”.

Această reacție vine în ciuda atenției acordate de către părinți și în ciuda încercărilor de a-l ajuta pe cel mic să își depășească frica (multe din ele menționate în articolul anterior). Dar de unde apare această frică? Timpul petrecut la neonatologie fără mama (fiind prematur), urmat de multele controale însoțite de vaccinări (când copilul trebuie imobilizat pentru a i se face injecția corect) peste care au venit și îmbolnăviri cu internări și-au spus cuvântul. La vârsta de un an și jumătate, în ciuda tuturor eforturilor părinților, cel mic „nu mai vrea să audă de doctor”.

Totuși controalele sunt necesare, iar copilul are nevoie să înțeleagă că doctorul este prieten, nu dușman. Atunci când ați trecut deja prin cei 8 pași enumerați în articolul anterior dedicat acestui subiect și cel mic tot nu dă semne că ar accepta mediul medical, vă invit să citiți, dragi părinți, și sfaturile de mai jos:

1. „Celălalt pui”: psihologul Lawrence Cohen ne dă ca exemplu puii de găină care, speriați fiind (practic înghețați de frică), se uită în jur să vadă când trece pericolul și iau ca etalon celălalt pui de găină care le este aproape. Când celălalt pui se ridică și începe să se miște liniștit, înseamnă că pericolul a trecut. Cine este „celălalt pui” în cazul nostru? Chiar părinții! Noi avem nevoie așadar să fim relaxați înainte de vizita la doctor (căci cel mic va simți dacă suntem stresați de posibilitatea ca el să nu reacționeze foarte bine nici la această vizită) și în timpul ei. Noi suntem etalonul și reperul lor. Așadar, ca aproape de fiecare dată, avem nevoie să lucrăm întâi cu noi, pentru a putea apoi să îi ajutăm pe copii cu sentimentele și trăirile pe care le au.

2. Al doilea lucru foarte important este să rețineți că atâta timp cât copilul este în una din stările „fugă”, „luptă” sau „îngheață”, el nu va putea să își depășească frică. El are nevoie să fie adus de către părinți îndeajuns de aproape de subiectul de care îi este teamă, dar să fie și îndeajuns de departe, astfel încât să poată să își conștientizeze teama, să se simtă în continuare în siguranță în brațele părinților și să poată să mai facă (chiar și după 5 minute) încă un pas înainte. Cum procedăm? Pentru început putem merge cu copilul până la clinică, chiar în fața clinicii (dacă și clădirea îi trezește amintiri înfricoșătoare), sau până în fața cabinetului și să îl ajutăm să își înfrunte frica fără a merge mai departe înainte de a fi pregătit. Putem face acest lucru de mai multe ori, pur și simplu ca o plimbare însoțită de explicații, multă atenție, dragoste și empatie. Este important să mergeți până în punctul în care să își poată manifesta frica, dar în același timp să se simtă în siguranță. Conștientizarea fricii și a faptului că nu se întâmplă ceva rău va ajuta pentru următorul pas. Atunci când vedem că cel mic s-a liniștit, putem să mergem mai departe: asta poate însemna să intrăm în clinică, sau doar să ne apropiem de ea. Încet-încet și după îndeajuns de multe vizite, copilul va începe să se relaxeze. Dacă doctorul acceptă, putem să îi facem o vizită doar pentru acomodare, fără a există un consult. În acest fel, cel mic se va obișnui mai bine cu mediul și va observa că nu se întâmplă mereu lucruri „rele” acolo, iar părințîi îi sunt aproape. De fiecare dată când se liniștește, e bine să îi spunem copilului că este curajos, că a reușit să ajungă acolo și că e în siguranță, că îi suntem alături. Este bine totodată să îi verbalizăm sentimentele, astfel încât să și le înțeleagă:

3. Atunci când copilul retrăiește ceva ce l-a înspăimântat, corpul sau elimină frica prin transpirăție, plâns, mișcări de „luptă sau fugă”: se zbate, încearcă să scape. Este bine să îl lăsăm să își exteriorizeze aceste sentimente într-un mediu sigur: în brațe, cu spatele la noi (astfel încât să nu ne poată lovi nici pe noi). Copilul trebuie asigurat că este în siguranță și că sentimentele sale sunt valide și înțelese. Oglindirea sentimentelor (verbalizand de exemplu ce știi că a simțit copilul: „Ți-a fost frică să vezi clinica. Ți-ai adus aminte de când am fost aici altă dată și ai simțit că ți se va face un lucru rău. Eșți în siguranță. Îți suntem alături și nimic rău nu ți se poate întâmpla.”) este și ea foarte importantă în aceste momente.

4. Dar cum ne eliberăm de frică / stres? După cum spuneam mai sus, una din modalități este prin limbajul corpului. Altă modalitate, unde putem și noi, părințîi, să intervenim mai mult, este prin râs. Cu toții preferăm eliberarea prin râs celei prin plâns. Cum o putem obține? Jucându-ne jocuri de rol, când noi suntem paciențîi și copilul e doctorul iar noi suntem într-atât de speriați încât devine hilar. Orice stârnește râsul (în afară de gâdilat, când copilul e lipsit de control și poate că nu își dorește să fie gâdilat) e benefic, căci prin râs se elimina frica și totodată dispoziția se schimbă.

5. Ilustrând ceea ce se întâmplă: povestiți-i experiența ajutându-vă de imagini reale și text care să fie pe înțelesul sau. Cu ajutorul pozelor făcute la spital / clinică, o poză cu doctorul, poze cu copilul (atât sănătos, cât și bolnav) și o poză cu copilul alături de părințîi care îi sunt alături redați o poveste realistă, simplă și totodată cu final fericit. Această idee prezentată de psihologul Laura Markham ajută mult procesul de înțelegere și învingere a fricii. De exemplu: „Într-o zi, lui X i-a fost foarte rău și a trebuit să mergem la doctor. Acolo a trebuit să i se facă injecțîi și acestea au durut. Lui X i-a fost frică, dar mama și tata au fost mereu alături de el. Deși X își dorea să plece acasă, nu a putut să o facă până când doctorii și asistentele nu l-au ajutat să se simtă mai bine. El a fost puternic și curajos și după două zile s-a întors acasă împreună cu părințîi săi. Acum X se simte bine și știe că atunci când este bolnav doctorii și asistentele îl ajută să se facă bine și mama și tata îi sunt alături.” Povestea ajutată de imagini îi va ajuta pe copii să înțeleagă ce s-a întâmplat, să scoată frică din subconștient și să înțeleagă finalul fericit.

Este un proces de lungă durată, dar, odată aceste eforturi depuse, rezultatele se vor vedea și, încet-încet, copilul va începe să se „împrietenească”cu mediul medical, iar frica aceea care îi stăpânea întregul corp va rămâne doar o amintire.

Dacă doriți să citiți povești pentru copii, sugestii de jocuri sau articole de parenting necondiționat, cu empatie și cu limite puse cu blândețe, vă invit să urmăriți pagina de facebook Făurim Oameni.(Like, Follow – see first – ca să vă și apară în news feed). Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *