#35 Jocul săptămânii – teatru acasă

Astăzi vă propun un joc ce se pretează copiilor mai mari, de peste 4-5 ani aș spune, care le dezvoltă creativitatea, imaginația, dexteritatea, îi pune în centrul atenției și face ca timpul să zboare!

Scriam acum ceva timp despre cum puteți să faceți din lego o scenă de teatru cu umbre pentru copii. Astăzi vin cu o sugestie ușor diferită, ce implică fetru, lumini și multă imaginație!
Noi am participat la două spectacole ieri și vă pot asigura că abia aștept să le văd și pe cele de astăzi!

Cum s-a întâmplat totul..

Copilul de aproape 5 ani ne-a spus că are un proiect: trebuie să realizăm o scenă din cu doi vulcani din fetru, un cuptor din fetru, o babă și o mașină de pompieri. Zis și făcut. Am câștigat în acest fel și timpul petrecut frumos între tată și fiu.

Am mai avut nevoie și de două veioze drept reflectoare și de o tobă pe post de gong.
Seara, înainte de culcare, scena din fetru a fost aranjată, reflectoarele aprinse și povestea s-a desfășurat dramatic în fața ochilor noștri!
Am avut parte de improvizație, scene care te țineau cu sufletul la gură, dramatism (pe babă au scăpat-o cu greu pompierii), gălăgie în sală (Nadia, la un an și jumătate, nu a mai avut răbdare să stea pe pat și a fugit glonț să ia baba – o păpușă din fetru de pus pe deget).

Ce am câștigat?
 
  • Timp împreună!
  • Veselie!
Ce beneficii există pentru copilul-artist?
  • I se hrănește nevoia de competență
  • Dezvoltăm concentrarea
  • Dăm frâu liber imaginației

Poze nu am, dragii mei, și vă voi spune de ce:
Sună gongul de câteva ori bune (adică se bate în tobă de vreo 10 ori). Apoi, cu o voce gravă, Octavian spune: “Vă rugăm să vă închideți telefoanele mobile!” Noi râdem, piesa începe. Îl văd foarte concentrat, ce frumos povestește totul sub lumina veiozei, îmi imaginez cum voi urmări această primă piesă peste ani, o las pe Nadia pe pat și fug să iau telefonul. Mă întorc victorioasă cu el în mână, îl îndrept spre copil, deschid aplicația cu camera și.. aud:

“Nu v-am spus să închideți telefoanele mobile?”
.. mă simt ca și cum aș fi deranjat-o pe Olga Tudorache pe scenă. Bâlbâi un “.. dar nu vorbeam la telefon, voiam să filmeeez..”
“Telefoanele mobile trebuie să fie închise” – mi se răspunde ferm. “Dacă sună în timpul piesei, se va întrerupe spectacolul!”
.. rămân fără drept de apel și las telefonul.
Piesa continuă fără dovezi foto sau video.

Vă dau cuvântul meu, a fost magic! Va trebui să mă credeți, poze n-am.
Vă recomand și vouă această activitate, potrivită mai ales copiilor care inventează lumi măiestre cât e ziua de lungă și părinților care vor să mai stea și jos.

Dacă doriți să citiți povești pentru copii, sugestii de jocuri sau articole de parenting necondiționat, cu empatie și cu limite puse cu blândețe, vă invit să urmăriți pagina de facebook Făurim Oameni .(Like, Follow – see first – ca să vă și apară în news feed). Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *