Agresivitatea preșcolarilor

Când era Octavian mai mic, până pe la vârsta de 2-3 ani, mi se părea că el nu va avea vreodată un gest agresiv, indiferent de situație. Nu l-am lovit niciodată, nici măcar nu am ridicat palma în semn de amenințare, deci acasă nu a avut vreun exemplu negativ. În plus, era atât de blând, încât într-un fel mi-era teamă că va fi cel mereu lovit de alți copii, cel care încasează fără a protesta în vreun fel.
Anii au trecut și iată-ne la grădiniță, cu un copil care nu a lovit vreodată pe altul. Până ieri, când, dacă era lăsat, probabil își făcea dreptate. Ce s-a întâmplat? După ce le-a spus unui băiețel și unei fetițe că vrea să se joace cu ei, iar băiețelul l-a refuzat și l-a împins, Octavian a fost pe punctul de a lovi înapoi. A fost cam ca-n filme, o reacție rapidă de a-și face dreptate, trecând val-vârtej peste vocea interioară care îi spune: “nu lovim” sau “ne folosim cuvintele”.
Noroc că tot o reacție rapidă au avut și educatoarele, care i-au despărțit. Octavian a ajuns în brațe la tatăl său (suntem încă în proces de acomodare), iar celălalt băiat în brațe la educatoare. S-au liniștit apoi și totul a fost ok.
Mi-am pus apoi câteva întrebări:
E normală manifestarea unui comportament agresiv la această vârstă?
Da. Deși au acum un vocabular dezvoltat, copiii nu pot verbaliza emoțiile puternice. Mai ales atunci când nu se simt înțeleși sau conectați cu noi, dacă le e teamă sau dacă se simt nedreptățiți sau frustrați că nu reușesc să facă un lucru, ei pot să manifeste comportament agresiv.
Ce e de făcut?
În primul rând, trebuie să le oferim noi un exemplu, nefiind agresivi. Dacă le arătăm că noi apelăm la forță pentru a ne impune punctul de vedere, așa vor face și ei. Am scris despre asta aici.
Dacă copilul este pe punctul de a lovi sau dacă a apucat să lovească, el trebuie oprit.
Țineți cont de faptul că imediat după incident, el nu poate să asculte vorbele noastre, este încă copleșit de emoții. Așadar, după ce este oprit, copilul poate fi ținut în brațe, în tăcere, și lăsat să se descarce prin plâns. Emoțiile care au stat în spatele agresivității vor ieși în acest fel la suprafață.
Nu cădeți în capcana de a-l pedepsi sau de a-l învinovăți pe copil. Țineți minte că el face tot ceea ce poate și are nevoie de ajutor. Agresivitatea este un strigăt de ajutor, nu un semn de răutate.
După ce spiritele s-au calmat, puteți vorbi. Îl puteți asculta, încuraja să spună ce s-a intâmplat. Puteți să îi arătați că îl înțelegeți: “Ți-a fost greu, am văzut că ai niște emoții puternice.” Fără a minimiza ceea ce tocmai ați spus (adică fără a continua folosind cuvântul “dar”), reiterați îndemnul: “și nu lovim”.
Nu uitați totodată să petreceți cât mai mult timp de calitate cu copilul, timp special, în care să se simtă neîngrădit, înțeles, acceptat, iubit, dar și timp în care să dețină controlul și în care să puteți scoate afară emoțiile prin hârjoneală, lupta cu pernele, alergat prin casă, joaca de-a v-ați ascunselea.
Despre comportamentul agresiv la preșcolari mai puteți citi și următoarele articole:
Pentru mai multe resurse pe această temă, vă invit să citiți:
Dacă doriți să citiți povești pentru copii, sugestii de jocuri sau articole de parenting necondiționat, cu empatie și cu limite puse cu blândețe, vă invit să urmăriți pagina de facebook Făurim Oameni .(Like, Follow – see first – ca să vă și apară în news feed). Mulțumesc!

2 thoughts on “Agresivitatea preșcolarilor

  1. Nu sunt de acord!
    Un baiat trebuie sa stie ca atunci cand este atacat, trebuie sa riposteze. Nu as vrea ca fiica-mea sa fie maritata cu un tontalau care nu e in stare macar sa se bata cu un potential violator, daca nu sa o si salveze.
    Hai sa vedem nitel cand si cum si unde e normala agresivitatea si ce exemple dam de fapt, ce comportamente invatam.
    Mama, sa fii mamaliga si sa il iei pe bataus cu Kant, sa stii ca te duce, in proportie de 99,9%, la lipsa portofelului, o bataie sigura, eventual ajunsul in spital. O sa fii un fel de fricos care la violenta altora reactioneaza cu nimic.
    Si noi, mamele, o sa ne intrebam de ce se duc baietii sa isi vopseasca parul, sa isi dea unghiile cu lac si sa isi epileze parul de pe piept.
    Simplu.
    Ca ii invatam sa fie fete.

  2. Raluca, imi pare tare rau ca exista mentalitatea asta si ca tu ca mama cam indemni la violenta sub pretextul ca trebuie sa fie barbat. Asa devin multi agresori iar viitorul viiolator parea a fi copilul tau, tu il inveti agresiv, el va agresa la randul lui.
    Exista sporturi de autoaparare sa stii, sporturi de contact, arte martiale etc. La varste mici pe copil trebuie sa il inveti alte lucruri, nu bataia sau sa riposteze. Eu iti propun la modul cel mai serios sa consulti un psiholog si sa citesti niste carti specializate de crestere a copilului. Cu siguranta sunt niste sechele din copilarie care trebuie tratate.
    Articolul este foarte util si ar trebui sa inveti din el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *