Bine te-am (re)găsit!

Am scris acum ceva timp despre cum am renunțat noi la suzetă într-o manieră blândă, aici. Întrucât dorința copiilor de a suge este foarte puternică și poate ține până la vârste destul de mari (chiar și peste 5 ani), vin astăzi cu un articol cu idei utile pentru cei care doresc să își dezvețe copilul de supt degetul.

Cum noi nu am trecut prin asta cu băiatul, și sper să nici nu fie cazul cu cea mică, menționez că soluțiile descrise mai jos sunt netestate de către noi, dar în concordanță cu ideea de parenting blând, cu fermitate și empatie, pe care o promovăm.

În primul rând, aș menționa faptul că a-i da pe deget cu diferite substanțe neplăcute la gust nu este cea mai bună idee. De ce? Puneți-vă în locul lui: copilul se va simți trădat, nervos, iritat. Substanța respectivă va ajunge cu siguranță și pe mâncare, iar copilul e posibil să o refuze. Gustul acela rămâne în gură până la câteva ore. Iar a doua zi, își va suge și mai viguros degetul.

Încercați în schimb să îi limitați momentele când recurge la acest gest: poate să își sugă degetul la culcare sau noaptea, dar nu afară, căci mâinile pot fi murdare și se poate îmbolnăvi.

Când este pe cale să își sugă degetul (tocmai s-a lovit, sau e supărat), încercați să îl atrageți cu un joc, o glumă ori invitându-l la hârjoneală. Anxietatea se va elibera astfel prin râs ori prin joacă fizică și nu prin supt.

Explicați-i copilului de ce nu e bun acest obicei, dar subliniați că se va opri atunci când e pregătit și că veți fi acolo să îl ajutați. Dați-i lui puterea și controlul și aveți răbdare.

Începeți să îl faceți conștient pe copil în momentul în care își suge degetul. E foarte probabil să nici nu își dea seama că o face. Oferiți-i apoi alternative pentru a-și elibera stresul, frica ori durerea: prin plâns, ascultându-l, cu o îmbrățișare, prin râs ori hârjoneală.

Și, poate chiar în primul, nu în ultimul rând, încercați să nu vă mai stresați în această privință. Așa cum știm cu toții deja, cu cât îl presezi mai mult pe copil într-o anume privință, cu atât se va înverșuna mai tare. Niciodată nu este indicată o luptă de putere cu copiii, iar în acest caz ar duce la mai multă rezistență, copilului i-ar lua mai mult să renunțe la acest obicei, iar tu, ca părinte, vei fi și mai frustrat.

Respiră adânc, ajută-l și așteaptă-l să renunțe singur. Veți ajunge acolo împreună. Până la urmă, și renunțarea la acest obicei este tot un fel de înțărcare. Iar acest pas trebuie făcut cu blândețe, răbdare și în ritmul copilului, astfel încât totul să meargă bine.