#9 Jocul săptămânii

Bine te-am (re)găsit!
Astăzi, la jocul săptămânii, vin cu o sugestie oarecum atipică: joaca în pământ. Joaca liberă, nestructurată, fără stres că se murdăresc hainele, căci sigur vor fi negre la sfârșit.
Vârsta recomandată: peste un an aș spune, astfel încât să nu devină un joc de mâncat pământul.
De ce este benefic? Ce câștigăm lăsând copilul să se joace astfel?
  • Atunci când copiii sunt lăsați să se joace în pământ, își vor folosi imaginația pentru a face tot felul de lucruri: o autostradă, un șantier, prăjituri, o grădină de zarzavaturi.
  • Fiind afară, în aer liber, se vor mișca mai mult, exersând diferite categorii de mușchi.
  • Un studiu din 2004, publicat in Environmental Education Research (https://eric.ed.gov/?id=EJ680718) arată că există o conexiune între timpul petrecut afară și capacitatea cognitivă.
  • Este o modalitate bună de a-și dezvolta imunitatea.
  • Jocul liber, nestructurat, în natură, eliberează anxietatea și stresul, atât în cazul adulților, cât și în cel al copiilor.
Iată doar 5 motive pentru a îmbrăca copilul în haine “de scandal”, de a lua cel mult un băț cu voi și de a-l lăsa să se joace liber în pământ, cu creativitate și voie bună.
Vă urez așadar un weekend plin de veselie și soare!
Pe curând!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *