#8 Jocul săptămânii

Bine te-am (re)găsit!
Paştele este atât o sărbătoare creştină importantă, cât şi un prilej bun să petrecem timp cu familia, să ne reconectam, să ne jucăm împreună.
Astăzi, la Jocul săptămânii, vă prezint o idee de activitate în care îi puteţi implica pe cei mici pentru a face această sărbătoare mai frumoasă.
Cu toţii încercăm să notăm la un moment dat ceea ce spun sau ce fac copiii noştri. Dar, din păcate, deseori nu găsim timpul sau energia necesare pentru a nota tot.
Fiind întrebaţi de către cel mic la sfârşitul zilei „ce am făcut azi?”, am ales cu altă ocazie să luăm o coală de hârtie şi am desenat împreună toate activităţile pe care le-am întreprins în ziua respectivă. A fost o activitate frumoasă şi păstrăm cu bucurie această amintire.
În acest an vom mai desena încă o dată pentru a reţine peste ani şi ce am făcut de acest Paște. Când copiii sunt mici, desenează părinţii, iar când copiii cresc, ei devin autorii „jurnalului vizual”.
Vârsta recomandată: 2 – 12 ani.
Materiale folosite: hârtie, creioane colorate
Ce urmărim să obținem prin acest joc:
  • Să ne conectăm cu copilul
  • Să făurim amintiri
  • Să îi cultivăm atenția și răbdarea
  • Să îl ajutăm pe copil să structureze evenimente cronologic și apoi să le redea prin desen
Cu speranţa că v-am putut ajuta cu această idee, va urez Paşte fericit şi cât mai multe momente de relaxare, joacă şi bună dispoziţie împreună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *