Răsfățul

De câte ori am auzit de la cei din jur un copil e răsfățat? De câte ori am spus-o și noi poate, înainte de a avea copii și de a-i înțelege mai bine?
Dar care este definiția răsfățului?
RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face fasoane, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde.
Găsesc interesant faptul noțiunea are atât o conotație negativă, cât și una pozitivă. Conotația negativă este folosită la copiii care nu ascultă, nu suntcuminți” (indiferent ce ar însemna asta în viziunea subiectivă a fiecărui adult). Cea pozitivă este folosită, surprinzător, cu privire la adulți. răsfăț cu o carte, o cafea, un masaj sau cu o baie lungă.
Eu, adultul, pot răsfăț, am nevoie destind, delectez, fiu dezmierdat.
Copilul?.. Eh, el nu prea. El probabil e răzgâiat, neascultător, dificil, rău, drac impielițat, mofturos sau alintat. I-am arătat prea multă dragoste și acum “ni se suie în cap” și trebuie “dat pe brazdă”. Cineva sigur “are ac de cojocul lui” când “scoate milităria din pod”, căci el “o cam caută cu lumanarea”.
Vedeți cât de plastică este limba noastră când e vorba de acest subiect? Este deja înrădăcinat în cultura populară unui copil nu trebuie îi arăți cât îl iubești, pe un copil e bine îl săruți când doarme și, dacă nu se comportă cum dorim noi, are chiar nevoie fie pedepsit.
Putem totuși schimba toate astea? Sigur DA! Cum? Înțelegând în primul rând acea conotație negativă a răsfățului este greșită. Ce vrea copilul ne spună atunci când pare a fi rasfatat?
Cel mic ne transmite vrea se conecteze cu noi, adică îi fim aproape, îl ascultăm, ne jucăm împreună în orice fel își dorește. El se simte așa cum ne-am simți noi după o zi grea la muncă atunci când ajungem acasă și partenerul alege se uite la televizor în loc ne asculte și ne înțeleagă. Copilul e supărat, trădat, nemulțumit, poate chiar furios. Și o arată. Și noi am face-o, e perfect normal. Totul se rezolvă simplu prin atenție 100% și conectare.
Am auzit acest termen folosit chiar și cu privire la un bebeluș de maxim două luni. Era în căruț și plângea, iar mama era nervoasă și nu știa ce îi facă. Mi-am permis îi spun poate vrea în brațe, la care mi s-a răspuns e răsfățat, da, în brațe se liniștește. Bebelușii nu sunt răsfățați, ei își doresc apropierea mamei, siguranța și căldura brațelor sale. Iubirea la această vârstă se traduce prin apropiere fizică, grijă față de nevoile primare, calm și zâmbete.
Atunci când un copil e răsfățat sau răzgâiat el de fapt ne spune vrea știe este iubit. Rezervorul său de iubire este gol și are nevoie îl umplem. O facem fiindu-i aproape, ținându-l în brațe atunci când plânge, prin joc sau cărându-l în brațe deși deja merge bine de mult timp.
Indepărtarea, retragerea iubirii, cearta, tonul ridicat sau bătaia (chiar și o palmă), nu rezolvă, ci adâncesc problema. Cum ar fi dacă ai veni la partenerul care e ocupat și nu te ascultă, îi spui am nevoie îți spun ce greu mi-a fost azi, iar el îți spună îți controlezi comportamentul și te loveasca?
Haideti ne tratăm copiii ca pe niște oameni care au sentimente justificate pentru vârsta lor, niște oameni fragili, dependenți de noi și avizi de iubire.
Haideti ne acceptăm și ne iubim copiii indiferent de cum se comportă. Ei au nevoie știe sunt iubiți și atunci când sunt furioși, triști sau copleșiți de sentimente și emotii.
Asa cum a spus dr. Laura Markham în una din cărțile sale, un copil are cel mai mult nevoie de iubire atunci când o merită mai puțin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *