#4 Jocul săptămânii

Bine v-am găsit!
Am început să vă împărtășesc în weekend o idee de joc cu copiii, uneori pentru cei micuți, de câteva luni, alteori pentru cei măricei. Am mers pe ideea că în weekend avem mai mult timp de joacă și conectare.
În acest weekend articolul nu va mai fi despre cum ne putem juca frumos acasă, ci este pentru părinții care stau cu copiii în spital, pentru copii bolnavi care nu mai au energie să se joace.
Ca să nu apelați la sfânta treime trlevizor/tabletă/telefon, ca să îi ridicați moralul copilului și ca să treacă mai ușor timpul, vă propun următorul joc.
Vârstă recomandată: 3-9 ani.
Materiale folosite:
  • Carton
  • Foarfecă
  • Scotch (e ok și lipiciul, dar nu ați dori să umple salonul cu lipici)
  • Orice obiecte medicale de care se poate lipsi personalul medical (spatula pentru verificat gâtul, plasturi, ambalaje de la medicamente, seringi fără ac, curate, mănuși de unică folosință)
Ce urmărim să dezvoltăm prin acest joc:
  • Încrederea în personalul medical
  • Reducerea anxietății
  • Familiarizarea cu obiectele folosite în spital astfel încât să reducem teama și să le accepte mai ușor
  • Hrănirea nevoii de control
  • Încrederea că se va însănătoși iar lucrurile vor reveni la normal
  • Capacitatea copilului de a-și exprima frica prin joc
Confecționați un scut din carton, căruia îi puteți adăuga și un mâner. Pe scut lipiți cu scotch diferitele obiecte pe care personalul medical le folosește pentru a-l ajuta pe copil să se însănătoșească. Vorbiți cu cel mic și explicați-i entuziasmați că acest scut îl ferește de boală, îl ajută să se simtă mai bine, să lupte. Faceți în așa fel încât să fie nerăbdător să vină doctorul sau asistenta pentru a mai obține de la ei un “trofeu” pentru scutul său. Îi puteți explica la ce folosește fiecare obiect și cum îl ajută. Lăsați-l pe copil să ceară și să obțină obiectele de la personalul medical, să le lipească pe scut; cu alte cuvinte, să dețină puțin control și să interacționeze el și din proprie inițiativă cu doctorii sau cu asistentele. Discutați despre ceea ce se întâmplă și asigurați-l că, ajutat de scutul său, totul va fi bine!
Sper că v-am fost de ajutor cu această idee de joc și vă aștept sâmbăta viitoare cu o nouă sugestie! Multă sănătate și un weekend cât mai plăcut va doresc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *