“It takes a village to raise a child.” Sau, ca s-o spunem altfel, părinții au nevoie de ajutor pentru a reuși să aibă un echilibru, pentru a putea să aibă grijă și de ei, sau măcar pentru a-și mai rezolva din treburi.

Vine ziua de 8 martie și de data aceasta nu vă voi scrie despre noi, mamele, ci despre bunici.

Divergentele dintre noi și părinții noștri sunt deseori bazate pe tensiuni și probleme vechi. Dacă punem peste acest bagaj (pe care toți îl avem mai mult sau mai puțin) și sentimentul nostru că suntem criticați ca părinți și nu suntem ascultați, se nasc noi disensiuni și atmosfera în familie este departe de a fi armonioasă.

În plus, atunci când copiii ne apasă butoanele și răbufnim, avem tendința să copiem modelul parental, din copilăria noastră, ceea ce ne înfurie și mai tare, naște vinovăție și aduce în prim plan resentimente.

Ceea ce avem nevoie să ne aducem aminte în schimb este că părinții noștri s-au străduit cât au putut de mult să ne crească bine, în condițiile de atunci și cu informația disponibilă la acea vreme. În plus, ei fac tot posibilul să îndrepte greșelile trecutului prin comportamentul față de nepoți. Sunt disponibili atât cât pot (poate niciodată cât și cum ne-am dori) pentru a ne ajuta și pentru a petrece timp cu nepoții.

Timpul petrecut de copiii noștri la bunici sau cu bunicii este extrem de prețios: bunicii de cele mai multe ori au mai mult timp ca noi și mai puține griji, ceea ce se traduce în mai multă răbdare și disponibilitate.

Bunicii își iubesc nepoții necondiționat. Asta nu înseamnă că noi, părinții, nu le purtăm același tip de dragoste, dar ținând cont de experiența de viață și perspectiva diferită, bunicii își arată deseori dragostea cu mai multă relaxare, empatie și înțelegere.

Bunicii sunt rădăcinile unei familii și, prin poveștile lor de viață, nepoții află trecutul familiei, istoria sa. Poveștile de viață spuse de bunici îi ajută pe nepoți să aibă un reper în ceea ce privește depășirea obstacolelor vieții, îi ajută să își clădească o temelie solidă, să își regleze busola, și, mai mult de atât, le aduc conectare, apropiere și contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale. Nu voi uita niciodată felul în care îmi povestea bunicul întâmplări din război, l-aș fi putut asculta ore în șir. Iar poveștile bunicii despre familia noastră, despre felul în care și-au trăit viața cu greutăți și bucurii, m-au fascinat mereu.

Bunicii aduc deseori tradițiile în familie, fie vorba de masa de Paște sau de Crăciun, de mucenicii făcuți cu dibăcie, sau mersul la colindat cu nepoții. Tradițiile ne aduc împreună, ne oferă repititivitate, predictibilitate și stabilitate într-o lume agitată și plină de neprevăzut.

Bunicii îi pot învăța pe copii lucruri uitate, cum ar fi țesutul, împletitul, felul în care se poate repara un lucru pe care noi acum poate l-am schimba cu nonșalanță din lipsă de timp. Acestea sunt lecții valoroase, căci copiii au nevoie să știe cum se fac lucrurile, au nevoie să învețe atingând, exersând.

Copiii au nevoie de bunici prezenți în viața lor, iar noi avem în continuare nevoie de părinții noștri lângă noi, în umbră, fie o recunoaștem sau nu.

Acum, că avem și noi copii, le putem înțelege mai ușor greutățile, frustrările, reacțiile de când eram noi mici. E greu să fii părinte, chiar și cu tot ajutorul din lume; iar “pe vremea lor” nu existau atatea electrocasnice ca acum, concediul de creștere a copilului era mult mai scurt, scutecele se spălau de mână și se fierbeau și călcai apoi pentru a le dezinfecta. E adevărat că cel mai probabil ei nu au trecut prin stresul pe care îl resimțim noi acum, dar au avut și ei din plin greutățile lor. De aceea este bine ca din când în când să facem un pas înapoi, să ne punem în pielea lor și să le mulțumim.

Le putem mulțumi cu orice ocazie, sau, mai bine spus, fără vreo ocazie anume. Dar dacă tot e 8 martie, e un moment bun să spunem: Te iubesc! Mulțumesc!

Dacă aveți timp, confecționați un cadou simbolic împreună cu copilul (sau preparați ceva bun pentru bunici): veți petrece timp cu cel mic, bunicii se vor bucura, iar copilul va mai învăța ceva, pe lângă satisfacția îndemânării: importanța de a dărui, de a face o bucurie.

Este 8 martie și este ziua mamei. A ta, a mea, a mamelor noastre. Este ziua în care soții și tații noștri ne dau o floare, dar și ziua în care noi, ca mame, le putem mulțumi mamelor noastre, pe lângă a le spune la mulți ani. Și ne putem îmbrățișa tații, și ei au fost acolo.

La mulți ani!