După 20 de ani

În urmă cu câteva zile mi-am regăsit foștii colegi de generală și am început să ne aducem aminte diferite lucruri din clasele 5-8: emoțiile de când eram scoși câte 5 în fața clasei la română, de ne durea stomacul și ni se muiau picioarele, foșnetul foilor catalogului și ușurarea că a trecut de noi de data asta, țipetele profesorilor.

Sau, cum bine a spus o fostă colegă:

“Eu am uitat de mulți dintre ei, am reținut numai traumele.“

Nu mai știm multe din întâmplările de atunci, nu ne aducem aminte pasiunea cu care se (putea) preda, nu știm să ne fi fost hrănită curiozitatea. Cel mai bine ne-au rămas întipărite în minte momentele cu nod în gât, cu țipete, cu “ce notă ai luat?”, cu frică. Și să nu credeți că am fost la o școală proastă; era, și este încă, printre cele mai bune școli din București. Profesorii își făceau bine meseria, dar lipsea factorul uman, inteligența emoțională, apropierea față de elev.

Sper și vreau să cred că lucrurile acum sunt mai bine. Nu am ajuns încă să îmi duc copiii la școală, dar trag speranța că după 20 de ani lucrurile sunt pe un făgaș mai bun.

Orișicum, vă spun, dragi profesori: contează să fiți pregătiți, să cunoașteți materia, dar e la fel de important să o predați cu har, să va puneți în locul copilului de 12 ani și să îi arătați cu blândețe și răbdare miracolele lumii. Să îi învățați prin joc, să îi lăsăți să facă, să desfacă, să atingă, să miroasă, să cânte, să zburde dacă vor. Un om învață și reține cu toate simțurile și cel mai bine ține minte și înțelege atunci când “face el”, nu atunci când i se dictează o lecție. Povestea istoriei e presărată de emoții, de oameni care au crezut în idealuri, nu este o înșiruire de date. Limba și literatură română poate însemna descoperirea unor cărți minunate! Limbile străine și geografia pot să ne ducă în călătorii fabuloase oriunde pe Glob. Totul stă în puterea profesorului de a capta elevii, de a le arăta miracolul, de a-i implica, de a-i asculta, de a le fi ca un părinte.

Poate va deranja ceea ce am scris mai sus, dar cred că există profesori care sunt de acord cu ceea ce am spus, care pun suflet, care se implică. Profesori care vor să facă o diferență.

În acest fel poate copiii noștri nu vor mai spune la întâlnirea de 20 ani:
“Eu am uitat de mulți dintre ei, am reținut numai traumele.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *